Fiul preşedintelui turc Erdogan a participat la un marş pro-palestinian la Istanbul

Publicat:

Fiul preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan a participat sâmbătă la un marş pro-palestinian la Istanbul, relatează Associated Press.

Bilal Erdogan a fost însoţit de fostul ministru de interne Suleyman Soylu şi de fostul preşedinte al parlamentului turc Mustafa Sentop.


Citeşte şi: Cum și-au reparat Ucraina și România relația tensionată pentru a deveni aliați

“Să ne facem clară poziţia noastră, ar trebui cel puţin să ne facem cunoscute sentimentele”, a declarat Bilal Erdogan pentru The Associated Press.

“Toţi cei care au o conştiinţă, indiferent de rasă sau religie, îşi manifestă sentimentele faţă de acest genocid”, a declarat, la rândul său, fostul ministru Sentop.

Mulţimea de peste 1.000 de persoane care a manifestat la Istanbul a fluturat steaguri palestiniene şi turceşti şi a scandat sloganuri critice la adresa Israelului şi Statelor Unite.

Citeşte şi: Ion Ceban conduce în sondajele pentru Primăria Capitalei

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mike Pompeo a căzut în capcana ruşilor Vovan şi Lexus, ‘regii păcălelilor’ telefonice

Mike Pompeo a căzut în capcana ruşilor Vovan şi Lexus, 'regii păcălelilor' telefonice Mike Pompeo, fost director al CIA şi fost secretar de stat în...

Dolly Parton donează 1 milion de dolari pentru reconstrucţie în urma uraganului Helene

Dolly Parton donează 1 milion de dolari pentru reconstrucţie în urma uraganului Helene Cunoscuta cântăreaţă Dolly Parton a anunţat că va face o donaţie personală...

Hugh Grant spune că noul film ‘Bridget Jones’ este foarte trist

Hugh Grant spune că noul film 'Bridget Jones' este foarte trist Hugh Grant a avertizat că cel de-al patrulea episod al francizei „Bridget Jones”, care...

O companie oferă ‘inspectori’ de loialitate. Aceștia îi verifică pe cei care își înșală partenerul

O companie oferă 'inspectori' de loialitate. Aceștia îi verifică pe cei care își înșală partenerul O companie americană oferă „inspectori” de loialitate care îi verifică...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.