X

Fiul preşedintelui ugandez promite să trimită trupe pentru apărarea Moscovei

Fiul preşedintelui ugandez Yoweri Museveni, Muhoozi Kainerugaba, a afirmat joi că va trimite trupe ale Ugandei pentru apărarea Moscovei, în cazul unei ameninţări “imperialiste”, informează AFP, potrivit agerpres.

“Numiţi-mă ‘putinist’ dacă vreţi, noi, Uganda, va trebui să trimitem soldaţi pentru a apăra Moscova dacă ea va fi vreodată ameninţată de imperialişti”, a scris el pe Twitter.

Citeşte şi: Democrația încă mai rezistă în Israel – Black News

“Occidentul pierde timpul cu propaganda pro-ucraineană inutilă”, a adăugat fiul preşedintelui ugandez, susţinător fervent al lui Vladimir Putin.

El a anunţat, de asemenea, înfiinţarea unui canal de televiziune şi de radio cu iniţialele numelui său, “MK”.

Kainerugaba, 48 de ani, un obişnuit al declaraţiilor polemice pe Twitter, şi-a anunţat luna aceasta candidatura pentru alegerile prezidenţiale din 2026.

Pe 18 octombrie 2022, Yower Museveni declarase că unicul său fiu – al are de asemenea trei fete – nu va mai posta pe Twitter despre treburile ţării, după o serie de tweeturi polemice la începutul lui octombrie în care el ameninţase inclusiv să invadeze Kenya.

Uganda s-a abţinut în timpul voturilor de la Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) asupra conflictului ucrainean, printre care şi cel de la un an de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina şi care îi cerea Moscovei să-şi retragă trupele din această ţară.

În iulie, în timpul unui turneu în Africa al ministrului rus de externe Serghei Lavrov, Kainerugaba a declarat, făcând aluzie la Rusia: “Cum am putea fi noi împotriva cuiva care nu ne-a făcut niciodată rău?”.

Citeşte şi: Până și aliații lui Putin se întorc împotriva lui – Black News

Rusia are în mod tradiţional legături puternice cu Africa, datorită ajutorului său dat mişcărilor de independenţă de pe acest continent, pe atunci în conflict cu puteri coloniale.

Observatorii au considerat multă vreme că era de aşteptat ca Muhoozi Kainerugaba să devină succesorul politic al tatălui său, Yoweri Museveni, astăzi în vârstă de 78 de ani.

Tags: moscovaMuhoozi KainerugabaOrganizaţia Naţiunilor Unite (ONU)rusiaSerghei LavrovUgandaVladimir PutinYower MuseveniYoweri Museveni
Categorii: Știrile zilei