Fiul ultimului şah al Iranului, Reza Pahlavi, doreşte să ceară la Conferinţa de Securitate de la Munchen un atac militar rapid al SUA împotriva regimului de la Teheran, după cum a declarat chiar el pentru săptămânalul german Der Spiegel, informează EFE, potrivit stiripesurse.ro.
Într-un interviu acordat din SUA, unde se află în exil, Pahlavi a descris protestele sângeroase din ianuarie din Iran drept o “revoluţie”, pe care a încercat să o “coordoneze” şi să o sprijine din străinătate şi să “construiască punţi” cu grupurile de opoziţie.
Citeşte şi: Un bărbat din Chişinău a fost ridicat de mascaţi pentru corupţie electorală – Stiripesurse.md
“Este o revoluţie. Nu ne vom preda. Această luptă ar putea fi prelungită şi ar putea continua să coste vieţi omeneşti, dar nu există cale de întoarcere”, a spus el cu privire la protestele reprimate în care mii de oameni au murit, potrivit ONG-urilor.
În opinia sa, regimul de la Teheran “este slăbit”, iar conducerea sa “se ascunde în buncăre, în timp ce familiile şi averile sunt mutate în străinătate”.
“Cu cât aparatul represiv este dezmembrat mai rapid, cu atât vor fi salvate mai multe vieţi”, a susţinut el.
În opinia sa, un atac ţintit împotriva aparatului represiv – forţele de securitate şi Garda Revoluţionară – nu ar fi o intervenţie externă, ci o acţiune umanitară pentru eliberare” şi ar putea “preveni alte crime în masă”.
Pahlavi a făcut apel în principal la consilierii preşedintelui american Donald Trump, afirmând că republicanul “are şansa să scrie istorie ajutând poporul iranian să obţină libertatea”.
Declaraţia lui Trump din 13 ianuarie, conform căreia “ajutorul este pe drum”, a avut ecou în Iran, a afirmat el.
Potrivit lui Pahlavi, “peste 100.000 de persoane din interiorul ţării, multe dintre ele din aparatul de securitate al regimului şi dintre funcţionari, l-au contactat” pe el şi echipa sa.
Pahlavi intenţionează să acţioneze personal la faţa locului. “Evaluez când şi cum pot acţiona în Iran. Influenţa mea pe teren ar fi mai mare decât în exil”, a declarat el. “Acest lucru este posibil doar cu măsuri speciale de securitate. Nu vreau să fiu un miel de sacrificiu, ci mai degrabă să acţionez pe teren într-o etapă decisivă pentru a organiza tranziţia”, a explicat el, insistând că luptă “pentru a aduce democraţia în Iran”.
“Fie că va fi o republică sau o monarhie constituţională, acest lucru trebuie decis de poporul iranian la urne. Este ţara lor”, a subliniat el, adăugând că cei care “nu au sânge pe mâini” din partea susţinătorilor regimului “ar trebui să aibă un loc în noul Iran”.
Dar “nu va exista impunitate pentru crimele împotriva umanităţii”, a afirmat el. “Sunt necesare procese judiciare conforme cu statul de drept şi procese similare cu cele de la Nurnberg”, a mai declarat Pahlavi.











