Flashmob în fața Ambasadei Rusiei de la Chișinău

Publicat:

Flashmob în fața Ambasadei Rusiei de la Chișinău

De Ziua Mondială a Libertății Presei, Centrul pentru Jurnalism Independent a organizat un flashmob în fața misiunii diplomatice a Federației Ruse, cu sloganul „Uniți pentru libertatea presei. Adevărul nu poate fi suprimat!”. Totodată, experții media susțin că libertatea presei este acum mai actuală ca niciodată și spun că problemele jurnaliștilor sunt sistemice, iar în fiecare an apar tot mai multe impedimente în activitatea acestora.

Flashmobul din fața Misiunii diplomatice a Federației Ruse de la Chișinău a fost organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent. Astfel, mai mulți reprezentanți ai mass-media au ieșit cu pancarte prin care au scos în evidență încă odată importanța condițiilor de securitate în care își desfășoară activitatea colegii lor din Federația Rusă, precum și impactul de amploare al cenzurii asupra libertății de exprimare.


Citeşte şi: Parisul estimează la 150.000 numărul militarilor ruşi ucişi în războiul din Ucraina – Stiripesurse.md

Directoarea executivă a CJI, Nadine Gogu, a precizat că protestează pentru al treilea an în Fața Ambasadei Rusiei, în semn de solidaritate și rezistență împotriva presiunilor exercitate de către autoritățile de la Moscova asupra jurnaliștilor. Tot pe 3 mai, tradițional, CJI va lansa Memoriul privind libertatea presei, care relevă principalele probleme ale mass-media din Republica Moldova.

Flashmob în fața Ambasadei Rusiei de la Chișinău

„Protestăm atât împotriva războiului pe care l-a declanșat Federația Rusă în Ucraina, cât și împotriva mașinăriei de propagandă de război care este manevrată de la Moscova și care țintește în statele din fostul spațiu sovietic, dar și în unele state din Uniunea Europeană. Noi condamnăm politicile restrictive ale Kremlinului împotriva presei libere și, în același timp, ne solidarizăm cu jurnaliștii ruși independenți ale căror drepturi fundamentale sunt îngrădite, sunt încălcate”, a declarat Nadine Gogu.

În prezent, jurnaliștii sunt mai mult presați ca oricând, iar libertatea presei este îngrădită de mai mulți factori, a declarat la Radio Moldova, directorul executiv al Asociației Presei Independente, Petru Macovei.

„Libertatea jurnaliștilor este libertatea de a obține, a prelucra și a transmite informația sub diferite forme. Presa se schimbă foarte mult de la an la an, sunt noile tehnologii, noile media, dar este important ca să existe această libertate a jurnaliștilor să își facă meseria onest, pentru că libertate fără responsabilitate nu există. Și lucrul ăsta îl uită unii dintre colegii noștri”, a menționat Macovei.

Flashmob în fața Ambasadei Rusiei de la Chișinău

Expertul media, președintele Asociației Presei Electronice, Ion Bunduchi, a precizat că problemele presei sunt sistemice, iar cea mai gravă este accesul la informație.

„Mai ales la nivel local și regional, jurnaliștii se confruntă cu lipsa accesului la informații de interes public, pentru că autoritățile publice locale, regionale mai încurcă dreptul de acces la informații cu petiționarea. O altă problemă, iarăși sistemică, influența factorului politic asupra jurnaliștilor”, a spus Bunduchi.

Ziua Mondială a Libertății Presei este marcată anual la 3 mai și a fost instituită la 23 decembrie 1993 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, în urma unei recomandări adoptate la Conferința Generală a UNESCO în 1991.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Creștinii ortodocși de stil vechi îl cinstesc astăzi pe Sfântul Ilie

Creștinii ortodocși de stil vechi îl cinstesc astăzi pe Sfântul Ilie Creștinii ortodocși de stil vechi îl sărbătoresc astăzi, 2 august, pe Sfântul Proroc Ilie....

Dorin Recean face o vizită în Telenești

Dorin Recean face o vizită în Telenești Prim-ministrul Dorin Recean va efectua, pe 2 august, o vizită de lucru la Telenești. Șeful executivului va discuta...

Americanii îl recunosc pe Edmundo Gonzalez drept câștigător în alegerile din Venezuela

Americanii îl recunosc pe Edmundo Gonzalez drept câștigător în alegerile din Venezuela Statele Unite l-au recunoscut pe oponentul președintelui venezuelean Nicolas Maduro, candidatul opoziției Edmundo...

Turcia blochează fără explicaţii accesul la Instagram

Turcia blochează fără explicaţii accesul la Instagram Turcia a blocat accesul la platforma media socială Instagram; autoritatea naţională de reglementare în domeniul tehnologiei informaţiei a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.