Flota rusă supraveghează orice mișcare a navelor NATO intrate în Marea Neagră

Publicat:

Flota rusă din Marea Neagră, cu baza la Sevastopol (în Crimeea), a început supravegherea unui grup de nave NATO, care a intrat joi în apele Mării Negre, informează vineri agenţia de presă rusă oficială RIA Novosti,  potrivit agerpres.

Este vorba de două nave din cel de-al doilea grup naval permanent al NATO (SNMG2) – fregata marinei regale canadiene “Toronto” şi fregata marinei spaniole “Santa Maria”. De asemenea, joi a intrat în Marea Neagră şi distrugătorul marinei olandeze “Evertsen”. Acestea sunt însoţite de fregata turcă Yildirim. Mai devreme, portalul Bosphorus Naval News informa că din acest grup naval face parte şi nava bulgară Drazki.


Citește și: American Airlines își suspendă zborurile spre Venezuela

De partea rusă, operaţiunea de supraveghere a grupului naval al Alianţei Nord-Atlantice este realizată de navele “Ivan Hurs’ şi “Vasili Bâkov’ din cadrul Flotei ruse din Marea Neagră.

Anterior, comandamentul naval unificat al Alianţei a explicat prezenţa mai multor nave în apele Mării Negre prin faptul că acestea urmează să participe la exerciţiul anual SEA SHIELD şi în scopul unor antrenamente pentru o mai bună coordonare cu ţările partenere Ucraina şi Georgia.

Experţi ruşi, citaţi de portalul Gazeta.ru, au apreciat că această acţiune a NATO este destinată să demonstreze sprijinul ‘Occidentului colectiv’ pentru actualul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko, care candidează pentru al doilea mandat în alegerile de duminică.

Citește și: Alegeri în Ucraina: Generația MAIDAN, între eșecuri, dezamăgiri și perseverență

Analistul politic Vasili Dandâkin, căpitan de rangul I în rezervă, consideră că acest grup de nave NATO în apropierea graniţelor ruse indică faptul că ţările occidentale au decis să-şi continue politica ‘neprietenoasă’ faţă de Rusia.

La rândul său, expertul militar rus Aleksandr Hrolenko consideră că navele NATO nu se vor apropia de apele teritoriale ruse din largul peninsulei Crimeea şi în decurs de trei zile vor înainta ‘foarte atent’ spre portul Odesa, unde urmează să acosteze la 1 aprilie.

Situaţia din regiunea Mării Negre s-a tensionat, în special, după anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia în 2014 şi militarizarea puternică a acesteia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.