X

FMI aruncă Argentinei un colac de salvare în valoare de 50 de miliarde $

Argentina a ajuns joi la un acord stand-by în valoare de 50 de miliarde cu FMI, au anunţat joi guvernul de la Buenos Aires şi Fondul, prin declaraţii preluate de Reuters, potrivit agerpres. . Înţelegerea privind asistenţa financiară mai trebuie aprobată de consiliul Fondului. 

Argentina a solicitat asistenţa FMI pe 8 mai, după o depreciere puternică a monedei naţionale – peso – şi o retragere masivă a investitorilor de pe pieţele emergente.

Citeşte şi: Erdogan spune că ar putea ridica starea de urgenţă şi va bombarda o ţară vecină

Reuters apreciază că acordul reprezintă un punct de cotitură pentru Argentina, care a ignorat Fondul mai mulţi ani, după criza economică dezastruoasă din 2001-2002, pusă de mulţi argentinieni pe seama austerităţii impuse de instituţia financiară mondială. Acum, decizia preşedintelui Mauricio Macri de a relua colaborarea cu FMI a provocat proteste la nivel naţional.

Guvernul argentinian afirmă că finanţarea acordată de FMI ar constitui o asigurare împotriva unor noi crize. În schimb, Argentina trebuie să îşi reducă deficitul fiscal la 1,3% din PIB în 2019, de la 2,2% în prezent, a făcut cunoscut preşedinţia. De asemenea, guvernul trebuie să propună parlamentului o reformă a statutului băncii centrale, care să asigure autorităţii monetare o autonomie sporită.

Tags: argentinaBuenos AiresFMIMauricio Macri
Categorii: Știrile zilei