FMI estimează o încetinire a economiei Ungariei la 3,5% în 2020

Publicat:

Creşterea economiei Ungariei ar urma să încetinească anul viitor la 3,5%, de la un avans de 4,9% previzionat pentru acest an, pe fondul creşterii mai reduse pe plan global şi a scăderii investiţiilor finanţate cu fonduri europene, se arată într-un raport publicat joi de Fondul Monetar Internaţional (FMI), transmite Reuters, potrivit agerpres.

În urma discuţiilor cu autorităţile de la Budapesta, organizaţia financiară internaţională se aşteaptă ca rata medie a inflaţiei să fie de aproximativ 3,4% în 2019 şi în 2020, iar pe termen mediu să ajungă la jumătatea bandei de toleranţă a Băncii Naţionale a Ungariei (NBH), de 2% – 4%.


Citește și : Pelosi cere OFICIAL redactarea actului actul de acuzare împotriva lui Trump

Salariile în Ungaria au înregistrat o majorare de peste 10% în ultimii ani, deoarece ţara se confruntă cu un deficit de forţă de muncă, pe fondul creşterii economice robuste.

“Salariile au depăşit creşterea productivităţii, au încetinit avansul exporturilor, iar deficienţele cu care se confruntă IMM-urile necesită noi eforturi de adoptare a unor reforme structurale”, se arată în raportul FMI.

Ratele dobânzii din Ungaria sunt cele mai scăzute din Europa Centrală, iar NBH a confirmat luna trecută politica sa monetară relaxată, apreciind că presiunile inflaţioniste descendente din zona euro vor ajuta la menţinerea ratei inflaţiei pe plan intern.

“Politica monetară poate fi menţinută nemodificată în viitorul apropiat, ţinând cont de deciziile adoptate de marile bănci centrale, de perspectivele externe încă slabe şi de riscurile negative, dar ar trebui să fie prevenitoare faţă de presiunile asupra cererii interne”, a apreciat organizaţia financiară internaţională.

Citește și : Navă atacată de piraţi, în largul Nigeriei. 19 marinari au fost răpiți

O monitorizare atentă a pieţei imobiliare este îndreptăţită, iar NBH ar trebui să ia în considerare reducerea actualelor subvenţii, care stimulează cererea, avertizează FMI.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.