FNMF îndeamnă cetățenii să voteze „Da” la referendum: „Agricultorii au cele mai valoroase avantaje după aderarea RM la UE”

Publicat:

FNMF îndeamnă cetățenii să voteze „Da” la referendum: „Agricultorii au cele mai valoroase avantaje după aderarea RM la UE”

Federația Națională a Fermierii îndeamnă cetățenii să participe activ la referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, scrie jurnal.md.

Federația a emis astăzi o declarație în care își exprimă „încrederea în oportunitățile de dezvoltare social-economică a RM, care pot fi asigurate prin intermediul relațiilor cu țările civilizate, care sunt parte a lumii libere, unde se respectă drepturile omului, libertatea și valorile general umane”.


„FNFM își exprimă recunoștința pentru suportul dezinteresat acordat sectorului agricol din RM pe parcursul anilor de către UE, diferite agenții de dezvoltare, organizații, fundații în cadrul multiplelor programe și proiecte de asistență tehnică și investiționale”, se spune în declarație.

Totodată, federația accentuează că agricultorii sunt beneficiaii cu cele mai valoroase avantaje care pot urma după aderarea RM la UE.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

La Grădina Zoologică din Chișinău s-a născut un pui exotic

La Grădina Zoologică din Chișinău s-a născut un pui exotic Momente de bucurie la Grădina Zoologică din Chișinău, unde zilele trecute s-a născut un pui...

Harris sau Trump? Cine va câștiga președinția, potrivit celui considerat un ‘Nostradamus’ al alegerilor din SUA

Harris sau Trump? Cine va câștiga președinția, potrivit celui considerat un 'Nostradamus' al alegerilor din SUA Allan Lichtman, istoricul supranumit „Nostradamus” al alegerilor prezidenţiale...

Echinocțiul de toamnă 2024 și explozia rară a unei stele: O „nouă stea” pe cerul nopții

Echinocțiul de toamnă 2024 și explozia rară a unei stele: O „nouă stea” pe cerul nopții Pe 22 septembrie, are loc echinocţiul de toamnă al...

De ce următoarea pandemie ar putea veni din Arctica. Rolul Rusiei

De ce următoarea pandemie ar putea veni din Arctica. Rolul Rusiei Zona arctică  se încălzește la o rată de patru ori mai rapidă decât media...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.