Federația a emis astăzi o declarație în care își exprimă „încrederea în oportunitățile de dezvoltare social-economică a RM, care pot fi asigurate prin intermediul relațiilor cu țările civilizate, care sunt parte a lumii libere, unde se respectă drepturile omului, libertatea și valorile general umane”.
„FNFM își exprimă recunoștința pentru suportul dezinteresat acordat sectorului agricol din RM pe parcursul anilor de către UE, diferite agenții de dezvoltare, organizații, fundații în cadrul multiplelor programe și proiecte de asistență tehnică și investiționale”, se spune în declarație.
Totodată, federația accentuează că agricultorii sunt beneficiaii cu cele mai valoroase avantaje care pot urma după aderarea RM la UE.

