Foametea face ravagii în America Centrală

Publicat:

Numărul persoanelor care suferă de foame în El Salvador, Guatemala, Honduras şi Nicaragua a crescut de aproape patru ori în ultimii doi ani, pe fondul crizei economice care afectează America Centrală, a indicat Programul Alimentar Mondial (PAM), transmite dpa, potrivit agerpres.

Cele mai recente date prezentate de agenţia ONU au arătat că aproape 8 milioane de locuitori din cele patru ţări suferă de foame în acest an, după ce în 2018 numărul lor era de 2,2 milioane.


Citeşte şi: Carles Puigdemont riscă să rămână fără imunitate europarlamentară. Spania îl aşteaptă cu cătuşe!

‘Criza economică provocată de COVID-19 făcuse deja inaccesibile alimentele de pe rafturi pentru persoanele cele mai vulnerabile, atunci când uraganele gemene Eta şi Iota (care au devastat America Centrală în noiembrie, n.red.) i-au lovit suplimentar’, a subliniat într-un comunicat Miguel Barreto, directorul general pentru America Latină şi Caraibe al PAM.

‘Mâncăm puţina hrană pe care ne-o dau oamenii’, a mărturisit Marina Rosado, de 70 de ani, care trăieşte, împreună cu fiul şi nepoţii ei, pe un bulevard din oraşul hondurian Lima, inundat anul trecut.

Furtunile care le-au distrus casa au fost ultima dintre loviturile care au împins familia şi mai puternic în foamete, a mai spus femeia, pe care restricţiile impuse din cauza pandemiei o împiedică să mai strângă deşeuri pe care să le vândă firmelor de reciclare.

Citeşte şi: INCENDIU într-o tabără de refugiaţi din Grecia! Un copil a murit!

Fenomenul de foamete este deosebit de grav în aşa-numitul ‘coridor uscat’ care traversează America Centrală, unde schimbările climatice au exacerbat seceta în ultimii ani.

Conform PAM, 15% dintre persoanele chestionate de organizaţie în ianuarie au spus că fac planuri concrete de a emigra, un procent aproape dublu faţă de anul 2018.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a constituit o secție de votare pentru alegătorii din instituții medico-sanitare din Chișinău

CEC a constituit o secție de votare pentru alegătorii din instituții medico-sanitare din Chișinău Comisia Electorală Centrală (CEC) a constituit o secție de votare în...

Guterres condamnă atacul iranian asupra Israelului, după ce acesta l-a declarat persona non grata

Guterres condamnă atacul iranian asupra Israelului, după ce acesta l-a declarat persona non grata Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat miercuri energic în...

Biden spune că nu susţine un eventual atac asupra siturilor nucleare iraniene

Biden spune că nu susţine un eventual atac asupra siturilor nucleare iraniene Preşedintele american Joe Biden a declarat miercuri că nu sprijină loviturile asupra siturilor...

Unul dintre puținii opozanți ai lui Putin riscă să ajungă într-o colonie penitenciară

Unul dintre puținii opozanți ai lui Putin riscă să ajungă într-o colonie penitenciară Autoritățile ruse au deschis un dosar penal împotriva politicianului de opoziție Lev...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.