Foarte puţini refugiaţi au acceptat bani pentru a pleca acasă din Germania

Publicat:

Doar o mică parte dintre sirienii care s-au refugiat în Germania s-au întors în ţara lor natală folosindu-se de ajutoarele financiare guvernamentale, informează luni dpa, potrivit agerpres.

În 2017, doar 199 de oameni au aplicat la nivel naţional pentru a obţine sprijin financiar în vederea unei “plecări voluntare” înapoi în Siria, potrivit răspunsului oferit de guvernul german la o interpelare a Verzilor din opoziţie, răspuns consultat de agenţia de presă germană.


Citește și: Zeci de persoane au fost arestate după atentatele din Sri Lanka. Bilanțul victimelor se apropie de 300 de morți!

În 2018, guvernul federal german a subvenţionat reîntoarcerea a 466 de oameni în Siria, iar în primele trei luni din acest an, 77 de refugiaţi au solicitat această formă de asistenţă.

Nu există statistici cu privire la ce îi determină pe sirienii şi palestinienii care locuiesc în Siria să se întoarcă acolo, însă “dorul de casă, problemele de integrare sau boala unui membru al familiei” sunt adesea invocate drept motiv în chestionarele guvernamentale.

Cele mai multe aplicaţii pentru asistenţă financiară în vederea reîntoarcerii în Siria au fost, în 2018, din partea refugiaţilor care locuiesc în prezent în landurile germane Saxonia Inferioară, Bavaria sau Hesse.

Citește și: Trei provocări majore pentru actorul de comedie devenit președinte în Ucraina

De obicei, aplicaţiile sunt finanţate de autorităţile pentru imigraţie, însă în cazuri rare şi de asociaţii de caritate.

De la începutul războiului civil din Siria, în 2011, în jur de 5,7 milioane de oameni au părăsit această ţară. Circa 780.000 au fost primiţi ca refugiaţi în Germania.

Guvernul german împărtăşeşte evaluarea Agenţiei ONU pentru Refugiaţi, conform căreia condiţiile pentru întoarcerea refugiaţilor în Siria nu întrunesc încă elementele de “securitate şi demnitate a vieţii”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra Pentru oamenii care vor să descopere unele din...

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.