‘Fobia’ antirusească a ministrului britanic al apărării, Gavin Williamson, se datorează de la prea multă literatură SF

Publicat:

Rusia a denunţat vineri ‘fobia’ antirusească a ministrului britanic al apărării, Gavin Williamson, care – potrivit oficialilor ruşi – a ‘pierdut orice simţ al limitelor rezonabilului’ atunci când a acuzat Moscova de spionarea infrastructurii strategice a Marii Britanii cu scopul de a o distruge, relatează AFP şi Vesti.ru.

‘Se pare că în lupta sa crâncenă de a obţine bani pentru bugetul apărării, ministrul britanic a pierdut orice simţ al limitelor rezonabilului’, susţine într-un comunicat purtătorul de cuvânt al armatei ruse, generalul Igor Konaşenkov, conform agerpres.


‘Fobia ministrului privind o Rusie fotografiind centralele electrice sau studiind traseele gazoductelor merită un loc printre cărţile pentru copii sau în seria Monty Python’ (un show de comedie gen sketch ), a spus el.

Citește și : Donald Trump transmite de la Davos ‘sentimente călduroase’ naţiunilor africane

Potrivit lui Konaşenkov, ministrul britanic, pe care îl numeşte când Williams, când Wilson, încearcă prin aceste acuzaţii să ‘atragă atenţia asupra sa’.

‘El nu este primul ministru care încearcă să câştige puncte politice speriindu-i pe britanici cu o ameninţare rusească’, a spus el, îndemnând Londra să organizeze o examinare “medicală” a politicienilor britanici.

La rândul său, Franţ Klinţevici, preşedintele Comisiei pentru apărare şi securitate din Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), a apreciat că ministrul britanic al apărării a citit prea multă literatură SF.

‘Un nonsens absolut. Este foarte probabil ca ministrul Gavin Williamson să fi spus aceasta sub impresiile în urma lecturii recente a romanului Războiul lumilor de H. G. Wells, care descrie invazia marţienilor în Anglia. … lipsesc doar razele laser cu care extratereştrii distrugeau totul în jurul lor’, a afirmat Klinţevici, într-o declaraţie pentru agenţia de presă oficială rusă TASS, recomandând ca astfel de cărţi să fie citite în copilărie sau în perioada adolescenţei.

Într-un interviu pentru Daily Telegraph, publicat joi seara, Gavin Williamson acuză Rusia că doreşte să provoace ‘panică’ sau să atace Marea Britanie, asigurând că Moscova spionează reţelele de alimentare cu electricitate ce leagă Marea Britanie de Europa.

Premierul conservator Theresa May a evocat deja în noiembrie acte ‘ostile’ ale Rusiei, cu care relaţiile sunt tensionate.

Întrebat la o conferinţă de presă vineri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, nu a dorit să comenteze acuzaţiile lui Gavin Williamson.

Rusia s-a confruntat de asemenea vineri cu dezvăluiri în mass-media olandeze cu privire la presupusa piratare de către hackeri ruşi a serverelor Partidului Democrat, înaintea alegerilor prezidenţiale din 2016 din SUA.

Citând serviciile de securitate şi de informaţii din Olanda, cotidianul De Volkskrant şi televiziunea publică Nieuwsuur au afirmat că faimosul grup de hackeri Cozy Bear a sustras ‘mii’ de e-mailuri de la Partidul Democrat înainte de alegeri.

‘Dacă ziarele olandeze doresc să toarne gaz pe foc în isteria antirusească ce există în SUA, nu este cea mai nobilă activitate’, a comentat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic Mai mulți ghizi din Republica Moldova au participat la turul de familiarizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.