
Egypt Independent
O navă de croazieră – Majestic Princess – care transporta aproximativ 800 de pasageri cu COVID – a acostat la Sydney. Pasagerii au debarcat în oraș, informează mediafax.
Nava a acostat la Circular Quay sâmbătă dimineața, după ce a plecat din Noua Zeelandă. Aceasta va pleca din Sydney spre Melbourne sâmbătă după-amiază.
Citește și : Un general israelian face publice informaţii despre programul de drone înarmate
Aproximativ 4.600 de pasageri și membri ai echipajului se aflau la bordul navei Majestic Princess când a ajuns la Sydney, scrie The Guardian.
În Australia, persoanelor infectate nu li se cere să se izoleze, dar li se recomandă să rămână acasă cât timp nu se simt bine.
Marguerite Fitzgerald, președintele companiei mamă a Majestic Princess, a declarat că toate cazurile au fost asimptomatice sau ușor simptomatice și că cei bolnavi au fost avertizați să stea departe de transportul public.
Acostarea navei a readus în discuție sosirea la Sydney a vasului Ruby Princess în martie 2020 – la începutul pandemiei din Australia – care a fost în cele din urmă legat de 28 de decese și peste 600 de infecții și a declanșat o anchetă de amploare.
Citește și : Următorul summit al NATO se va axa pe cheltuielile militare şi pe sprijinul pentru Ucraina
Focarul vine după o creștere bruscă a numărului de cazuri în Australia în ultima săptămână, ceea ce a determinat statul Queensland să le ceară locuitorilor să poarte masca în unitățile sanitare, în spații închise și în mijloacele de transport în comun.
This post was last modified on 12/11/2022 11:42 11:42