X

Pe fondul protestelor continue, parlamentul din Armenia anunţă un nou premier. Rusia se implică în criză

Parlamentul Armeniei se va reuni la 1 mai în sesiune specială pentru a-l alege pe noul premier, potrivit unei declaraţii publicate pe site-ul oficial al legislativului de la Erevan joi, informează agenţiile de presă Reuters şi TASS. În acelaşi timp, mişcarea de contestare antiguvernamentală continuă joi în Armenia, la apelul opozantului Nikol Pashinyan, care cere o ‘capitulare’ a Partidului Republican, aflat la putere, în timp ce Rusia, care a stat până acum departe de criza armeană, începe să se impună ca mediator, potrivit AFP, transmite şi agerpres.

Vicepremierul armean interimar Armen Gevorgyan a plecat joi la Moscova pentru ‘consultări de lucru’ şi urmează să revină în Armenia în cursul serii, a indicat pentru AFP un purtător de cuvânt al guvernului armean, fără alte precizări.

Citeşte şi: Kim Jong-Un va trece PE JOS în Coreea de Sud

De asemenea ministrul de externe interimar, Edward Nalbandian, se află la Moscova joi pentru consultări, potrivit unei surse diplomatice, citate de Interfax.

Miercuri, preşedintele armean Armen Sarkissian a avut o discuţie telefonică cu liderul rus Vladimir Putin, cei doi conducători chemând ‘toate forţele politice (din Armenia) să manifeste reţinere şi responsabilitate’.

La rândul său, deputatul şi opozantul Nikol Pashinyan, care a mobilizat din 13 aprilie zeci de mii de oameni pentru a protesta împotriva premierului Serzh Sargsyan şi împotriva Partidului Republican al acestuia la Erevan, a fost primit miercuri la Ambasada Rusiei din această fostă republică sovietică din Caucazul de Sud, potrivit unui comunicat al misiunii diplomatice ruse.

‘Partea rusă îi îndeamnă pe organizatorii manifestaţiilor şi marşurilor la un dialog constructiv cu autorităţile în exerciţiu şi alte forţe politice’, precizează comunicatul, subliniind că ‘situaţia trebuie reglementată doar în cadru constituţional şi în interesul tuturor cetăţenilor Armeniei’.

Citeşte şi: POTOPUL din Israel şi Cisiordania a răpit deja două vieţi – VIDEO 

Până în prezent, Rusia, care absoarbe aproximativ un sfert din exporturile armene şi are o bază militară în Armenia, s-a ţinut departe de această criză care a condus la demisia, luni, a premierului Serzh Sargsyan, după 11 zile de proteste, Kremlinul subliniind că este vorba de o ‘afacere internă armeană’.

La rândul lor, manifestanţii armeni, care protestează împotriva partidului de guvernământ, se pregătesc joi să blocheze drumurile şi străzile din Erevan la apelul lui Nikol Pashinyan, a cărui candidatură va fi propusă în zilele următoare la postul de prim-ministru de către blocul de opoziţie Yelk.

O manifestaţie de amploare este de asemenea prevăzută după-amiază în Piaţa Republicii din centrul Erevanului şi epicentrul mişcării de contestare.

Citeşte şi: Grav accident în India: Un autobuz şcolar a fost lovit de tren. Mai mulţi copii au murit

‘Armenia începe un nou capitol în istoria sa’, declarase preşedintele armean Armen Sarkissian, după ce premierul Serzh Sargsyan a demisionat luni la presiunea străzii.

Dar nu sunt excluse nici alegeri legislative anticipate în această republică din Caucazul de Sud. Karen Karapetyan, premierul interimar, a declarat miercuri că nu este împotriva organizării unor alegeri parlamentare anticipate, dar a subliniat în acelaşi timp că o astfel de decizie trebuie luată de ‘toate forţele politice’ din ţară, conform AFP.

Tags: Armen GevorgyanArmen SarkissianarmeniaCaucazul de SudEdward NalbandianerevanKaren KarapetyanNikol PashinyanpremierprotesterusiaSerzh Sargsyan
Categorii: Știrile zilei