X

Pe fondul tensiunilor din NATO, Franţa ‘se gudură’ pe lângă americani: ‘Avem o foarte mare apropiere cu armata SUA’

Armata franceză are o relaţie “de foarte mare apropiere” cu militarii americani, care recunosc eforturile sale de angajare în Africa, a dat asigurări joi şeful Statului Major francez, într-un context de puternice tensiuni între Washington şi aliaţii săi din cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

“Relaţia pe care o întreţinem cu americanii pe teren este una extrem de singulară, ea este cu adevărat una de o foarte mare apropiere”, a subliniat generalul Francois Lecointre la postul de radio RTL, potrivit agerpres.

Citeşte şi: Trump ‘îi dă cu flit’ lui Iohannis. Preşedintele american A ANULAT întâlnirea

“Armata franceză este astăzi prima armată a lumii libere după cea a SUA şi se bucură de recunoaşterea de către americani a nivelului său de competenţe, a angajamentului său foarte puternic în teatrele de operaţiuni pe plan extern”, în special al celui din Africa, “în stare de devastare şi care îngrijorează mult”, a subliniat el.

Circa 4.000 de militari francezi luptă împotriva jihadiştilor în Sahel, în cadrul operaţiunii Barkhane. Parisul participă de asemenea, în cadrul coaliţiei internaţionale conduse de SUA, la lupta împotriva grupării Stat Islamic (SI) în Levant.

Aceste eforturi sunt “recunoscute” şi Franţa cunoaşte “o foarte mare fraternitate de arme cu americanii”, a dat asigurări generalul francez.

Citeşte şi: Starleta XXX, care spune că a avut o relaţie cu Trump, a fost arestată

Cu o zi înainte, la Bruxelles, preşedintele american Donald Trump i-a criticat pe aliaţii SUA din cadrul NATO, în special Germania, cerându-le să majoreze la 4% din PIB-ul ţărilor lor cheltuielile pentru apărare.

La rândul său, Franţa a votat în iunie o lege de programare militară ce prevede aproape 300 de miliarde de euro credite cumulate pentru apărare pentru perioada 2019-2025, pentru a atinge 2% din PIB în următorii şapte ani.

Tags: armataFrancois LecointrefrantaNATOStat Islamic (SI)SUA
Categorii: Diaspora