
Școlile cu predare în limba română aflate în regiunea transnistreană și în municipiul Bender (Tighina) vor fi modernizate în această vară și dotate cu echipamente necesare pentru elevi și profesori.
Citește și: Trageri de luptă la Bălți
Biroul pentru Politici de Reintegrare anunță alocarea a 4,8 milioane de lei, cea mai mare sumă acordată până acum în acest scop, transmite postul public de televiziune.
Resursele financiare sunt destinate modernizării infrastructurii școlare, dotării cu echipamente necesare, susținerii cadrelor didactice, dezvoltării activităților extracurriculare și creării unui mediu educațional sigur și incluziv pentru elevi.
În perioada anilor 2020-2025, prin programele de reintegrare a țării, Guvernul a alocat peste 48 de milioane de lei pentru susținerea instituțiilor de învățământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană și din Zona de Securitate.
Menționăm că în regiunea transnistreană activează opt instituții de învățământ cu predare în limba română. În anul de studii 2024-2025, aici erau înmatriculați 1 936 de elevi, numărul fiind în creștere față de anii trecuți.