Fondurile europene vor fi condiționate de respectarea valorilor statului de drept

Publicat:

Eurodeputaţii au votat joi, la Bruxelles, un proiect legislativ ce condiţionează acordarea fondurilor europene de respectarea valorilor statului de drept şi de combaterea eficientă a fraudelor şi corupţiei, potrivit unui comunicat de presă al PE, transmite și agerpres.

Conform proiectului legislativ, Comisia Europeană va fi însărcinată cu stabilirea ”deficienţelor generalizate cu privire la statul de drept” şi va decide asupra măsurilor respective, care ar putea include suspendarea plăţilor de la bugetul UE sau reducerea prefinanţării.


Citește și: Sute de oameni au demonstrat în SUA pentru publicarea raportului lui Robert Mueller

Decizia ar urma să fie pusă în aplicare numai după aprobarea de către Parlamentul European şi Consiliu. De îndată ce statul membru respectiv remediază deficienţele identificate de Comisia Europeană, Parlamentul European şi Consiliul UE pot debloca fondurile.

Comisia Europeană poate stabili că statul de drept este ameninţat dacă sunt subminate una sau mai multe dintre următoarele:
– funcţionarea adecvată a autorităţilor statului membru care implementează bugetul UE;
– funcţionarea adecvată a autorităţilor ce realizează controlul financiar;
– investigarea adecvată a fraudelor, inclusiv a fraudelor fiscale, a corupţiei şi a altor încălcări ce afectează implementarea bugetului UE;
– examinarea judiciară eficient de către tribunale independente;
– recuperarea fondurilor plătite excesiv;
– prevenirea şi penalizarea evaziunii fiscale şi a dublei impuneri;
– cooperarea cu Oficiul European Antifraudă (OLAF) şi, dacă este cazul, cu Biroul Procurorului Public European (EPPO).

Citește și: Donald Tusk propune o amânare flexibilă a Brexit-ului

Pentru a ajuta Comisia Europeană, un panel de experţi independenţi în drept constituţional şi probleme financiare, format din un expert desemnat de parlamentul naţional al fiecărui stat membru şi cinci numiţi de Parlamentul European, ar urma să evalueze anual situaţia în toate statele membre şi să elaboreze un raport anual asupra celor constatate.

În funcţie de amploarea deficienţelor şi de procedura de gestionare a bugetului, Comisia Europeană poate decide suspendarea angajamentelor, întreruperea termenelor de plată, reducerea prefinanţării sau/şi suspendarea plăţilor.

Iniţial eurodeputaţii au convenit în luna ianuarie mandatul de negociere al PE. Totuşi, statele membre nu şi-au convenit o poziţie comună, astfel că va va reveni Parlamentului European în noua legislatură să negocieze forma finală a acestui proiect legislativ.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.