X

Fondurile UE vor fi condiționate de respectarea statului de drept

Uniunea Europeană trebuie să intensifice acţiunile pentru promovarea democraţiei, a normelor statului de drept şi a drepturilor fundamentale în spaţiul comunitar, inclusiv prin susţinerea organizaţiilor societăţii civile, conform unei rezoluţii adoptate joi de Parlamentul European, transmite mediafax.

Parlamentul European a exprimat susţinere pentru propunerea Comisiei de Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE) de a tripla fondurile alocate în bugetul multianual comunitar (2021-2027) pentru Programul de Drepturi şi Valori, până la nivelul de 1,834 de miliarde de euro (Comisia Europeană propusese 642 de milioane de euro).

Citește și: Un individ a vrut să atace Casa Albă cu o rachetă antitanc, grenade şi arme de foc. FBI a intrat pe fir!

Propunerea de lansare a negocierilor cu membrii Consiliului UE a fost aprobată joi cu 426 de voturi pentru, 152 împotrivă şi 45 de abţineri.

“Cu obiectivul general de protejare şi promovare a drepturilor şi valorilor prevăzute în Articolul 2 al Tratatului UE prin susţinerea organizaţiilor societăţii civile la nivel local, regional, naţional şi transnaţional, Programul încearcă să promoveze egalitatea şi nediscriminarea, să încurajeze implicarea cetăţenilor şi participarea la procesul democratic şi să combată violenţa”, anunţă Parlamentul European într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.

“Eurodeputaţii au decis în mod specific să menţioneze protejarea şi promovarea principiilor democraţiei şi statului de drept ca fiind principalul obiectiv, dat fiind că aceste norme sunt elemente preliminare necesare apărării drepturilor fundamentale şi asigurării încrederii reciproce între statele membre şi cetăţeni la nivelul Uniunii Europene”, precizează Parlamentul European.

Eurodeputaţii au acceptat ca, în cazuri excepţionale, în care se constată deteriorarea rapidă şi în mod grav a situaţiei dintr-un stat membru şi sunt expuse riscurilor valori fundamentale, Comisia Europeană să lanseze o procedură de finanţare a organizaţiilor societăţii civile pentru facilitarea şi susţinerea dialogului democratic.

Proiectul de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind protecţia bugetului Uniunii în cazul unor deficienţe generalizate în aceea ce priveşte statul de drept în ţările membre a fost adoptat joi în Parlamentul de la Strasbourg.

Din 624 de voturi exprimate, 397 au fost în favoarea proiectului, iar 158 împotrivă, relatează și news.ro.

Citește și: ‘El Chapo’ ar fi cumpărat prietenia unui fost vicepreședinte columbian

Raportul referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind protecţia bugetului Uniunii în cazul unor deficienţe generalizate în aceea ce priveşte statul de drept în ţările membre a fost propus de Eider Gardiazabal Rubial (social-democraţi) şi Petri Sarvamaa (creştin-democraţi).

„Unul dintre cele mai importante lucruri care menţin democraţia este statul de drept. De aceea votăm acest raport. Este vorba despre protecţia bugetului Uniunii Europene. Aceată reglementare are bază legală. Trebuie să fie şi vor fi aceleaşi consecinţe pentru toate statele membre UE”, a spus Petri Sarvamaa înaintea votului.

Citește și: S-a hotărât data și locul unui nou summit Trump-Kim Jong Un

Au fost supuse la vot mai multe amendamente, majoritatea fiind adoptate.

Rubial, satisfăcută de rezultat, a mulţumit pentru susţinere şi a anunţat că în curând vor începe negocierile.

Dacă va fi adoptat de Consiliului Uniunii Europene, textul va deveni imediat lege.

Tags: bugetEider Gardiazabal RubialParlamentul European (PE)Petri Sarvamaastatul de dreptUniunea Europeană (UE)
Categorii: Diaspora