Forţe speciale turce au fost trimise pentru a salva animale blocate într-un imobil grav avariat de cutremur

Forţe speciale turce au fost trimise miercuri în oraşul Diyabarkir (sud-est) pentru a salva câini, pisici şi păsări rămase blocate într-o clădire grav avariată de cutremurul din 6 februarie şi care se află în curs de demolare, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Miercuri dimineaţă, în timp ce utilajele erau deja în funcţiune, apărători ai drepturilor animalelor s-au opus distrugerii clădirii Galeria, în care 111 locuitori şi-au pierdut viaţa în urma cutremurului, afirmând că în imobil au rămas blocate animale de companie.

Citește și :  Iranul impune noi sancţiuni împotriva a peste 30 de persoane şi entităţi din Europa

“În ce fel de ţară musulmană trăim? Acestea sunt vieţi, nu le puteţi distruge aşa!”, a protestat Ramazan Tugay.

Potrivit acestuia, şaisprezece pisici, câini şi păsari sunt prinse între etajele grav avariate.

“Ei spun că imobilul se va prăbuşi dacă îl loveşte macaraua”, a declarat Nilay Yilmaz, 32 de ani. “De la ora 8:00 dimineaţa, ei au început să decupeze clădirea, dar încă rămâne în picioare. Cei care au ordonat distrugerea sa vor ucide aceste animale”.

Un oraş important cu populaţie majoritar kurdă, Diyarbakir a fost scena de atentatelor şi ciocnirilor în 2015-2016 între forţele de ordine şi luptătorii kurzi, iar opoziţia faţă de guvernul de la Ankara rămâne puternică aici.

Baroul din Diyarbakir a sesizat justiţia pentru a opri demolările, sprijinit de Uniunea Barourilor din Turcia care a cerut salvarea animalelor.

Autorităţile turce le-au interzis oamenilor să încerce să intre în imobilele avariate de cutremur, chiar şi pentru scurt timp.

Miercuri după-amiază, un elicopter al forţelor speciale a survolat clădirea, iar unul dintre membrii echipei, suspendat de un troliu, a încercat să se apropie de clădire, ridicând un nor imens de praf.

Citește și : Inspectori ai AIEA se află în Iran pentru a lămuri ‘ambiguităţile’

Operaţiunea – transmisă în direct la televiziune – a fost suspendată imediat după ora 18:00, însă o dronă a preluat controlul şi a continuat să survoleze clădirea după lăsarea întunericului.

Un poliţist a declarat că va fi lăsată mâncare în încercarea de a atrage pisicile. Cu toate acestea, lucrările de demolare vor fi reluate joi, a declarat el pentru AFP.

This post was last modified on 22/02/2023 19:13 19:13

Tags: cainicutremurDiyabarkirpăsăripisici
Categorii: DiasporaSinteze