
EPA
Forţele armate germane au început pregătirile pentru evacuarea în siguranţă din Afganistan a cetăţenilor germani, au declarat sâmbătă pentru DPA surse militare din Germania, potrivit agerpres.
Măsura autorizării misiunii armatei germane ar urma să treacă rapid prin parlament, astfel că militarii ar putea fi desfăşuraţi în termen de o săptămână.
Citește și : Primele efecte pozitive ale măsurilor lui Biden: A scăzut numărul copiilor care suferă de foame
În prezent în Afganistan se află puţin peste 100 de cetăţeni germani, printre care diplomaţi şi personal al ambasadei de la Kabul, precum şi experţi în mai multe organizaţii.
Cetăţenii afgani care lucrează pentru instituţii guvernamentale germane vor fi eligibili pentru a fi evacuaţi, deşi numărul lor nu se cunoaşte clar. De exemplu, Ministerul Dezvoltării şi Cooperării Economice are peste 1.000 de angajaţi locali afgani.
Vineri, guvernul german a anunţat că va reduce la ”minimum absolut” numărul de persoane care lucrează la ambasada Germaniei la Kabul, în concordanţă cu măsuri de protecţie luate de alte ţări ce au reprezentanţe în capitala afgană.
Citește și : BBC denunţă o ‘atingere la libertatea presei’ după expulzarea uneia dintre corespondetele sale în Rusia
This post was last modified on 14/08/2021 16:58 16:58