X

Forţele de securitate ruse au arestat mai multe persoane după ce au întrerupt o reuniune a opoziţiei

 Poliţia rusă a întrerupt sâmbătă, la Moscova, o întrunire la care participau mai multe formaţiuni de opoziţiei şi i-a arestat pe toţi participanţii, printre care şi figuri cunoscute ale politicii ruse, a anunţat organizatorul reuniunii “Democraţii uniţi”, relatează AFPpotrivit agerpres.  

“Iată cum sunt deţinuţi toţi participanţii la Forumul deputaţilor independenţi”, a postat pe Telegram această organizaţie, postând un video cu opozanţii duşi la dubele poliţiei.

Circa 150 de persoane – în mare majoritate deputaţi locali veniţi din toată Rusia – participau la acest forum organizat într-un hotel din nordul Moscovei, al cărui scop era de a discuta despre alegerile regionale şi locale prevăzute în septembrie.

“La patruzeci de minute de la începutul forumului, poliţia a umplut sala. Toţi deputaţii au fost arestaţi şi duşi la comisariate”, şi-a exprimat indignarea pe Facebook opozantul Ilia Iaşin, însoţind postarea cu o fotografie cu el într-o dubă a poliţiei.

Citește și : Boris Johnson: Decizia de a suspenda părţi ale Protocolului nord-irlandez este legală şi corectă

Imagini publicate de media ruse arată zeci de dube ale poliţiei parcate în zăpadă în faţa hotelului, în timp ce într-o înregistrare video publicată de un ales local moscovit, Serghei Vlasov, un ofiţer de poliţie afirmă că acest “eveniment este indezirabil”.

Fostul primar din Ekaterinburg Evgheni Roizman sau opozantul Vladimir Kara-Murza se află printre persoanele arestate, la fel ca mai mulţi jurnalişti veniţi să scrie despre forum.

“Poliţiştii au spus că evenimentul a fost organizat de o organizaţie indezirabilă”, a declarat organizaţia rusă de opoziţie Open Russia pentru agenţia de presă Interfax. Democraţii uniţi, organizator al forumului, este ca şi Open Russia, un proiect al oligarhului în exil Mihail Hodorkovski, unul dintre duşmanii Kremlinului.

“Motivul anulării forumului este clar: autorităţilor le e teamă de orice concurenţă la alegeri şi îşi intimidează opozanţii”, a reacţionat pe Telegram echipa principalului opozant rus Aleksei Navalnîi, în prezent încarcerat.

Citește și : Consiliul Europei cere Poloniei să ofere ‘acces la un avort legal’

“Cota Rusiei Unite (partidul la putere – n.r.) este cea mai scăzută şi a câştiga alegerile, chiar trucate, devine mai dificil”, adaugă textul.

O lege promulgată în 2015 de Vladimir Putin permite desemnarea unor organizaţii străine active în Rusia drept “indezirabile”. Ele pot fi apoi interzise, fie că e vorba de ONG-uri, fundaţii sau întreprinderi.

 

Tags: Aleksei PivovarovVladimir Kara-Murza
Categorii: Diaspora