X

Forţele de securitate tunisiene au arestat un parlamentar care l-a criticat pe preşedintele Kais Saied

Forţele de securitate tunisiene au arestat vineri un membru al parlamentului din locuinţa sa, a declarat soţia sa, după ce l-a criticat pe preşedintele Kais Saied pe Facebook şi a caracterizat confiscarea de către şeful statului a puterilor executive drept o lovitură de stat, relatează Reuters, potrivit agerpres

Yassin Ayari, care reprezintă un mic partid în parlament, l-a criticat frecvent pe Saied, care duminică l-a demis pe premier, a suspendat activitatea parlamentului pentru o lună şi a anunţat că preia autoritatea executivă.

Citește și : Fostul cardinal american Theodore McCarrick, inculpat pentru agresiune sexuală asupra unui adolescent

Nici forţele de securitate şi nici justiţia nu au comentat până în prezent arestarea politicianului, notează Reuters.

Soţia lui Yassin Ayari, Cyrine Fitouri, a declarat telefonic că circa 20 de bărbaţi în civil care s-au prezentat drept membri ai unei unităţi de securitate prezidenţială au efectuat o percheziţie la domiciliul parlamentarului şi au folosit violenţa pentru a-l reţine.

“L-au luat cu forţa în timp ce mama lui ţipa”, a relatat ea, adăugând că bărbaţii le-au spus membrilor familiei să nu-l filmeze în timp ce îl ridicau.

Kais Saied a declarat joi că va susţine libertăţile şi drepturile tunisienilor, în timp ce SUA l-au îndemnat să readucă ţara pe “calea democratică”, iar grupuri din societatea civilă îi cer să respecte constituţia.

Acţiunile preşedintelui par să se bucure de un sprijin popular larg răspândit, după ce anii de proastă guvernare, corupţie, paralizie politică şi stagnare economică au fost agravaţi în acest an de o creştere importantă a cazurilor mortale de COVID-19.

Citește și : Comisia Europeană cere statelor UE să ajute Lituania în gestionarea valului de mii de migranţi ilegali din Belarus

Când a anunţat duminică faptul că-şi atribuie puterea executivă, preşedintele a mai precizat că va prelua şi parchetul şi a ridicat imunitatea membrilor parlamentului.

Sistemul judiciar, care şi-a declarat independenţa politică, a precizat în această săptămână că a deschis investigaţii asupra a trei partide politice care i s-au opus lui Saied şi că îi anchetează pe mai mulţi parlamentari.

Tags: covid-19Cyrine Fitourii Yassin AyariKais Saiedparlament
Categorii: Sinteze