X

Forţele democratice siriene încep ofensiva împotriva jihadiștilor

Forţele democratice siriene (FDS, dominate de luptători kurzi) au anunţat vineri lansarea unei ofensive împotriva jihadiştilor din gruparea Statul Islamic în estul ţării, la frontiera cu Irakul, în coordonare cu coaliţia internaţională antijihadistă, condusă de Washington şi forţele irakiene, informează AFP, potrivit agerpres.

“În cooperare cu forţele coaliţiei internaţionale şi armata irakiană, forţele noastre au lansat o campanie denumită ‘Descurajarea terorismului’ pentru a alunga celulele grupării teroriste Daesh (acronimul arab pentru Statul Islamic) în estul ţării, de-a lungul râului Khabur şi a frontierei siriano-irakiene”, au anunţat într-un comunicat FDS.

Citește și: IBIZAGATE: Heinz-Christian Strache spune că a fost DROGAT!

Gruparea Daesh, ale cărei atacuri “s-au intensificat recent, reprezintă o reală ameninţare pentru stabilitate şi securitate” în această regiune, adaugă comunicatul.

După ce s-a autoproclamat “califat” în 2014, cuprinzând teritorii din Siria şi Irak, Statul Islamic a suferit înfrângeri în ambele ţări, prăbuşindu-se în martie 2019.

Dar jihadiştii, care au revenit în clandestinitate, continuă să comită atacuri ucigătoare, în special în vastul deşert din centrul Siriei, care se întinde din provincia Homs (centru) până în Deir Ezzor (est).

Atacurile grupării ţintesc atât armata siriană, cât şi aliaţii acesteia, precum forţele kurde, susţinute multă vreme de Washington în lupta lor împotriva Statului Islamic.

Din martie 2019, forţele kurde, susţinute de coaliţia antijihadistă, au efectuat mai multe atacuri împotriva grupării SI, vânându-i celulele clandestine, dar fără a reuşi să-i stopeze activităţile.

Citește și: Lego donează 4 milioane de dolari pentru combaterea rasismului

SUA au cerut joi aliaţilor lor să continue să finanţeze lupta împotriva Statului Islamic în pofida crizei economice provocate de pandemia de COVID-19.

“Lupta noastră împotriva Statului Islamic continuă şi va continua şi în viitor. Nu putem să ne culcăm pe lauri”, a avertizat secretarul de stat american Mike Pompeo.

Tags: DaeshDeir EzzorForţele Democratice Siriene (FDS)HomsIrakislamistijihadistikurzirâul Khabursiria
Categorii: Sinteze