X

Forţele Democratice Siriene vor ataca ultima enclavă a jihadiștilor din Siria după ce toți civilii vor fi evacuați

Forţele Democratice Siriene (SDF), o alianţă de miliţii kurde şi arabe, vor ataca ultima enclavă a militanților organizației teroriste Stat Islamic după ce toți civilii vor fi evacuați, a informat un oficial SDF, relatează site-ul agenției Reuters, potrivit mediafax.

Ultimul teritoriu controlat de militanții Stat Islamic este în apropierea localității Baghouz.

Citește și : Pompeo a oferit Congresului SUA o informație recentă despre investigația privind uciderea lui Khashoggi (Departamentul de Stat)

SDF nu a menționat când vor fi evacuați civilii. Majoritatea acestora sunt membrii familiilor militanților Stat Islamic.

“Desigur există un coridor sigur, iar civilii ies zilnic și acest lucru reduce numărul lor în Baghouz. Vom lansa un atac pentru a pune capăr prezenței Daesh, sau se vor preda singuri. Nu există o altă opțiune pentru ei. Confirmăm că nu există negocieri și nici intenția de a negocia”, a adăugat SDF.

Preşedintele american Donald Trump a declarat, miercuri, că se aşteaptă la un anunţ oficial săptămâna viitoare, potrivit căruia coaliţia care luptă împotriva militanţilor islamici a recuperat întreg teritoriul deţinut anterior de grupul extremist.

Citește și : Majoritatea țărilor membre UE sunt de acord cu reformele privind drepturile de autor

Recent, Donald Trump a decis retragerea trupelor americane din Siria şi diminuarea efectivelor militare din Afganistan. Preşedintele SUA a luat spontan decizia de retragere a militarilor americani din Siria, fără a se consulta cu principalii consilieri prezidenţiali şi cu ţările aliate, au afirmat oficiali americani.

Tags: AfganistanBaghouzciviliiDaeshDonald Trumpsiriastat islamic
Categorii: Sinteze