Forţele irakiene au preluat controlul asupra zăcământului de gaze de la Akkas (ministru)

Publicat:

Forţele irakiene au preluat joi controlul asupra zăcământului de gaze de la Akkas care fusese ocupat de Statul Islamic, a declarat ministrul irakian al Petrolului, Jabar al-Luaibi, la Bagdad, relatează Reuters. 

Forţe irakiene au lansat luna trecută o ofensivă pentru îndepărtarea grupării jihadiste din ultima zonă în care aceasta mai deţinea controlul în Irak, la graniţa cu Siria, unde se află zăcământul de gaze. Acesta nu a intrat încă în exploatare.


Gruparea jihadistă deţinea de asemenea controlul asupra unor zone din partea siriană a graniţei, dar teritoriul aflat sub conducerea sa s-a restrâns pe măsură ce combatanţii săi s-au retras în faţa înaintării a două forţe ostile: o coaliţie condusă de kurzi şi susţinută de SUA şi trupele guvernamentale siriene împreună cu miliţii şiite străine, susţinute de Iran şi Rusia.

Autoproclamatul califat transfrontalier Statul Islamic s-a prăbuşit efectiv în iulie, când forţele irakiene, susţinute de SUA, au eliberat Mosulul, capitala de facto a grupării jihadiste în Irak, în cursul unei bătălii istovitoare ce a durat nouă luni. Fieful jihadiştilor din Siria, Raqqa, a fost cucerit în octombrie de forţele susţinute de SUA.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

OPINIE – De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova?

De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova? Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, 33,7% ar vota pentru actualul...

Europa îi rânjește în față propriului electorat (editorial)

Europa îi rânjește în față propriului electorat   Dreapta a câștigat teren la alegerile din Uniunea Europeană, însă noua ei conducere e tot cea veche   Alegătorii europeni...

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica O inimă de piatră. Forțat să părăsească scena politică, furios...

Retragerea lui Biden, un avantaj pentru România?

Retragerea lui Biden, un avantaj pentru România? Retragerea lui Joe Biden din cursa prezidențială le dă democraților posibilitatea să vină cu un candidat proaspăt, capabil...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.