X

Forţele ruse au intrat în suburbiile oraşului Severdoneţk

Armata rusă avansează spre centrul oraşului Severodoneţk, unul dintre principalele centre urbane din Lugansk (estul Ucrainei), ceea ce îi apropie pe invadatori de preluarea controlului asupra întregii regiuni Lugansk, relatează EFE şi Ukrinform, potrivit agerpres.

Şeful administraţiei militare regionale (ucrainene) Lugansk, Serhii Gaidai, a confirmat pe contul său Telegram situaţia dificilă din acest oraş, unde “luptele continuă şi ruşii înaintează spre centru”, după ce trupe ruseşti au intrat deja în suburbiile din nord-estul şi sud-estul oraşului.

Citeşte şi: Lavrov dezminte că Putin este bolnav – Black News

Confruntările se intensifică la Severodoneţk şi în oraşul vecin Lisiceansk, a indicat el.

“Inamicul utilizează toate armele posibile, utilizează avioane. Cu toate acestea, forţele noastre armate se apără ferm pentru a preveni avansarea duşmanului”, a adăugat el în mesajul său din Telegram.

Doi locuitori din Severodoneţk au fost ucişi de obuzele trase de ruşi şi încă cinci civili au fost răniţi, potrivit acestuia.

Cele mai multe dintre victime sunt din acelaşi cartier rezidenţial din zona veche a oraşului. Găteau în curte când a început brusc bombardamentul, a explicat oficialul ucrainean.

Gaidai susţine că “infrastructura critică din Severodoneţk este total distrusă”, iar 60% din casele de locuit au fost afectate de bombardamente.

Aceasta înseamnă că serviciile de baza precum apa potabilă, electricitatea sau gazele nu ajung peste tot.

Citeşte şi: Uraganul Agatha ameninţă să lovească Mexicul, unde ar putea deveni un ciclon de categoria 3 – Black News

În plus, trupele ruse transferă cantităţi mari de muniţie şi echipamente militare în acest oraş, a subliniat responsabilul ucrainean.

În pofida luptelor înverşunate, armata ucraineană a respins în ultimele 24 de ore 14 atacuri inamice, distrugând două sisteme de artilerie ruse, 11 vehicule blindate de luptă şi 10 vehicule motorizate. Unităţile ucrainene de apărare antiaeriană au doborât şi două rachete de croazieră şi trei drone ruseşti.

Tags: LisiceanskLuganskrusiaSerhii GaidaiSeverodoneţkucraina
Categorii: Război in Ucraina