Forţele ruse şi separatiste afirmă că au ajuns la frontiera administrativă a regiunii Lugansk

Publicat:

Forţele ruse şi separatiste din Lugansk au atins frontiera administrativă a acestei republici autoproclamate din estul Ucrainei, potrivit ultimului raport prezentat marţi de Ministerul rus al Apărării, informează EFE, potrivit agerpres. Dar şeful administraţiei militare regionale din Lugansk, Serhii Gaidai, citat de Ukrinform, infirmă această reuşită a părţii ruse.

Miliţiile din Lugansk, susţinute de trupele ruse, au răzbit spre acest obiectiv după ce s-au luptat cu “naţionalişti” în oraşul Popasna, unde au reuşit “să străpungă apărarea inamicului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov.


Citeşte şi: Şeful diplomaţiei franceze îl face PRAF pe Putin: ‘Se află într-o stare de negare!’ – Black News

În cursul operaţiunii, a indicat Konaşenkov, au fost eliminaţi “până la 120 de naţionalişti, 13 vehicule blindate şi alte 12 vehicule”.

Un avion ucrainean Su-25 a fost doborât de asemenea noaptea trecută în timpul unei bătălii aeriene deasupra zonei Novaia Dmitrovka în regiunea Harkov, a mai spus el.

În plus, apărarea antiaeriană rusă a doborât trei drone şi o rachetă Tocika-U în timpul nopţii de luni spre marţi, afirmă armata rusă.

Forţele ruse au lovit şi cinci depozite cu muniţie şi combustibil în regiunea Nikolaev, potrivit ministerului rus.

Citeşte şi: Al treilea suspect în asasinarea preşedintelui haitian a fost arestat în SUA – Black News

Dar Serhii Gaidai, şeful administraţiei militare regionale din Lugansk, subordonată Kievului, a negat că forţele ruse şi miliţiile separatiste ar fi reuşit să ajungă la graniţa administrativă a regiunii, potrivit agenţiei ucrainene oficiale de presă Ukrinform.

“Da, da, desigur. De data aceasta, în fanteziile lor, ruşii au ajuns la graniţa administrativă a regiunii Lugansk, lângă Popasna. (…) Trupele noastre s-au retras într-adevăr din Popasna pe poziţii mult mai fortificate. Ne apărăm din răsputeri. Nimeni nu a străpuns apărarea noastră”, susţine Gaidai într-o postare pe contul său Telegram, dar informaţia transmisă de Ukrinform, precum şi datele prezentate de Ministerul rus al Apărării nu au putut fi verificate din surse independente. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină – capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină - capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse Explozia unei maşini în...

De ce SUA nu sunt de acord ca România și Polonia să doboare dronele rusești vizând teritoriul Ucrainei. Explicația Pentagonului

De ce SUA nu sunt de acord ca România și Polonia să doboare dronele rusești vizând teritoriul Ucrainei. Explicația Pentagonului Washingtonul a răspuns joi solicitării...

Ucraina e tot mai deschisă față de ideea cedării unor teritorii Rusiei. Ultima înfrângere de pe front complică și mai mult lucrurile

Ucraina e tot mai deschisă față de ideea cedării unor teritorii Rusiei. Ultima înfrângere de pe front complică și mai mult lucrurile După înfrângerile suferite...

Pentagonul nu susţine interceptarea rachetelor sau dronelor deasupra Ucrainei de pe teritoriul membrilor NATO

Pentagonul nu susţine interceptarea rachetelor sau dronelor deasupra Ucrainei de pe teritoriul membrilor NATO Pentagonul nu susţine interceptarea rachetelor sau dronelor deasupra Ucrainei de pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.