X

Forțele rusești continuă să atace combinatul siderurgic Azovstal (oficial ucrainean)

Forțele rusești continuă să atace combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol, unde sunt ascunși luptători și câțiva civili, spune un consilier al primarului orașului  , informează mediafax.

Președintele Vladimir Putin a declarat săptămâna trecută că forțele sale vor opri atacul asupra complexului industrial, ultima parte a orașului portuar care nu se află sub control rusesc, și că, în schimb, îi vor bloca ieșirile.

Citește și : Zelenski: Rachete ruseşti au survolat trei centrale nucleare din Ucraina

În timpul discuției cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, Putin a insistat că nimănui nu i s-a refuzat cererea de a părăsi Mariupol sau uzina siderurgică, sugerând că operațiunea militară a Rusiei în oraș s-a încheiat și că civilii pot părăsi zona în orice moment.

Totuși, Petro Andryushchenko, consilierul primarului din Mariupol, a declarat că nu s-a ajuns la niciun acord privind stabilirea unor coridoare umanitare pentru a ieși din orașul-port și că atacurile continuă.

Citește și : Ursula von der Leyen: Bulgaria şi Polonia vor fi aprovizionate cu gaze naturale ‘de către vecinii lor din UE’

Coridoarele umanitare au continuat să fie aproape imposibil de stabilit și de utilizat, în timp ce atacurile Rusiei continuă și sunt impuse multiple puncte de control la ieșirea din oraș, a explicat consilierul, potrivit BBC.

Într-o postare pe Telegram, consiliul orașului a declarat că „femei, copii și bătrâni” au fost prinși în oțelărie, la fel ca soldații care s-au ascuns acolo.

Tags: Antonio GuterresAzovstalMariupolONUPutinrusia
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina