Forţele ucrainene au preluat sub control peste 300 de localităţi din regiunea Harkov

Publicat:

Viceministrul ucrainean al apărării, Hanna Maliar, a afirmat marţi că în cursul contraofensivei împotriva Rusiei în regiunea Harkov (nord-est), forţele ucrainene au preluat sub control peste 300 de localităţi ocupate anterior de Rusia, relatează EFE şi Reuters, potrivit agerpres

‘Din 6 septembrie au fost eliberaţi 3.800 kilometri pătraţi, peste 300 de localităţi. Peste 150.000 de concetăţeni ai noştri au fost eliberaţi de sub ocupanţi, care îi ţineau ca ostatici’, a spus ea în declaraţii televizate.


Citește și : China şi Rusia vor să instaureze o nouă ordine mondială

Viceministrul a adăugat că obiectivul forţelor ucrainene este continuarea contraofensivei până la eliberarea completă a acestei regiuni din nord-estul ţării, afirmând că aceasta se va întâmpla ‘în cel mai scurt timp posibil’.

“Operaţiunea este în curs de desfăşurare. Scopul său este eliberarea totală a regiunii Harkov… Credem că asta se va întâmpla în viitorul apropiat”, a spus Maliar, vorbind în direct la televiziunea ucraineană din oraşul recucerit Balakleia.

Contraofensiva Ucrainei în regiunea Harkov a şocat Rusia, care a invadat Ucraina la 24 februarie. Informaţiile despre înfrângerile de pe câmpul de luptă au provocat manifestări neobişnuite de disidenţă pe canalele televiziunii de stat ruse, care au început să critice Kremlinul.

Vorbind după Maliar, consilierul ministrului ucrainean de interne Anton Geraşcenko a spus că poliţia se ocupă de exhumarea a două cadavre de civili despre care spune că au fost executaţi de trupele ruse cu câteva zile înainte de a se retrage.

Ulterior, într-o postare pe pagina sa de Facebook, Maliar a afirmat că prin datele menţionate mai sus s-a referit la ‘cifre confirmate’, dar că dimensiunea teritoriilor cucerite în regiunea Harkov este ‘practic dublă’.

Citește și : Recolta Ucrainei de porumb şi floarea soarelui este sub media din ultimii cinci ani

 

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat luni seara că, în cadrul contraofensivei lansate la sfârşitul lunii august, Kievul a reuşit să recucerească peste 6.000 de kilometri pătraţi de teritoriu aflat sub control rusesc în sudul şi estul ţării.

Printre oraşele eliberate în regiunea (‘oblast’) Harkov se numără şi Izium, care a servit drept bază pentru trupele ruse şi al cărui control este vital pentru Moscova.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

11 morţi în atacuri ruseşti în sudul şi estul Ucrainei

11 morţi în atacuri ruseşti în sudul şi estul Ucrainei Atacurile Rusiei împotriva unei localităţi în regiunea Zaporojie (sud) şi asupra unor aşezări în regiunea...

Zelenski și-a reînnoit apelul la arme cu rază lungă de acțiune și apărare aeriană

Zelenski și-a reînnoit apelul la arme cu rază lungă de acțiune și apărare aeriană Președintele ucrainean Volodimir Zelensk și-a reînnoit apelul pentru mai multe arme...

Rusia susţine că a distrus 36 de drone lansate de Ucraina

Rusia susţine că a distrus 36 de drone lansate de Ucraina Sistemele ruseşti de apărare aeriană au distrus 36 de drone lansate de Ucraina în...

Coșmarul prin care a trecut o mare sportivă a Ucrainei din cauza lui Putin: “Mi-am sunat familia şi nu mi-a răspuns nimeni”

Coșmarul prin care a trecut o mare sportivă a Ucrainei din cauza lui Putin: "Mi-am sunat familia şi nu mi-a răspuns nimeni" Vedetă a sportului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.