Forţele ucrainene sunt pe cale să preia din nou controlul asupra localităţilor din jurul oraşului Izium

Publicat:

Forţele ucrainene sunt pe cale să preia din nou controlul asupra localităţilor din jurul oraşului Izium graţie contraofensivei lor împotriva forţelor ruse în estul Ucrainei, a anunţat Kievul duminică, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Eliberarea unor porţiuni de teritoriu în districtele Kupiansk şi Izium din regiunea Harkov este în curs”, a anunţat Statul Major ucrainean în cea de-a 200-a zi a conflictului. Anterior, Kievul a anunţat că trupele sale au intrat în Kupiansk.


Citește și :  Cortegiul funerar al suveranei britanice a început călătoria lentă spre Edinburgh

La începutul lunii septembrie, armata ucraineană a anunţat o contraofensivă în sud, iar într-o săptămână a reuşit să străpungă surprinzător şi rapid liniile ruse în nord-est, în regiunea Harkov, comentează AFP.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a prevestit o “eliberare rapidă” a ţării sale în această iarnă, dat fiind că ruşii “fug în unele direcţii”, potrivit EFE.

În intervenţia sa la cea de-a 17-a reuniune a Strategiei Europene de la Ialta, care a avut loc vineri la Kiev, Zelenski a declarat că “iarna ar putea fi un punct de inflexiune” în eliberarea teritoriilor ucrainene ocupate de Rusia. “Însă, pentru aceasta, armata noastră are nevoie de o aprovizionare sistematică cu tipurile de arme necesare”, a declarat Zelenski, potrivit unei informări publicate sâmbătă seara pe site-ul prezidenţial.

“Cred că iarna aceasta este un punct de inflexiune şi ar putea duce la eliberarea rapidă a Ucrainei. Vedem cum (ocupanţii) fug în unele direcţii. Dacă am fi un pic mai puternici în ceea ce priveşte armamentul, am putea elibera mai repede”, a adăugat el.

Zelenski a subliniat că armata ucraineană doar va avansa, eliberând teritoriul Ucrainei de invadatori. “Suntem mereu gata să ne apărăm pământul”, a spus el.

Însă Zelenski a avertizat totodată că Moscova speră “să zdrobească” rezistenţa ucraineană în această iarnă, contând pe probleme precum încălzirea şi o eventuală slăbire a sprijinului occidental acordat Ucrainei ca urmare a creşterii preţurilor la energie electrică.

“Rusia face totul pentru a zdrobi rezistenţa Ucrainei, a Europei şi a lumii în timpul celor 90 de zile de iarnă. (…) Este ultimul său argument”, a atras atenţia şeful statului ucrainean, citat de AFP.

“Se presupune că brutalitatea iernii ajută atunci când brutalitatea oamenilor nu mai este de ajuns”, a apreciat el, pe fondul recuceririi de către armata ucraineană a unor teritorii importante în estul Ucrainei.

Armata rusă ar putea totodată să lovească “întreprinderi şi infrastructură care asigură încălzirea” Ucrainei, a atenţionat Zelenski, făcând apel la occidentali să furnizeze Kievului cât mai repede sisteme de apărare antiaeriană.

În opinia lui Zelenski, Rusia ar putea totodată “să-şi reducă la zero” livrările de gaz către Europa pentru a constrânge capitalele occidentale să ajungă la o înţelegere cu Moscova.

“Trebuie să ne pregătim societăţile (…). Iarna va fi dură pentru toţi, din Letonia şi Polonia în Marea Britanie şi în Statele Unite. (…) Trebuie să supravieţuim acestei ierni”, a insistat Zelenski, care le-a cerut occidentalilor să rămână uniţi în faţa Rusiei, temându-se de o “oboseală” în ceea ce priveşte războiul din Ucraina.

“Sprijinul acordat Ucrainei în războiul său trebuie menţinut. (…) Avem nevoie de lucruri concrete: arme, rachete, sprijin financiar şi politic. (…) Nu-i ascultaţi pe cei care spun ‘destul’. Nu va exista ‘destul’ până când nu vom fi învins”, a decretat Zelenski.

El a atras atenţia cu privire la încercările occidentalilor de “a împinge” Kievul la compromisuri cu Moscova.

Citește și : Salve de tun trase în toată Marea Britanie în semn de omagiu pentru Regina Elisabeta a II-a

“Nu ne putem permite să ne oprim. Este principalul meu mesaj către (…) anumiţi lideri care ne împing în braţele” Rusiei, a avertizat Zelenski. Negocierile cu Moscova sunt în prezent imposibile, căci “nimeni nu crede” ce spun autorităţile ruse, a adăugat el.

Potrivit unui portal de informaţii ucrainean, secretarul de stat american Antony Blinken a adus în discuţie ideea reluării negocierilor de pace în timpul întâlnirii pe care a avut-o joi la Kiev cu Zelenski, notează AFP.

Ministrul apărării ucrainean Oleksii Reznikov a exclus la rândul său orice fel de compromis teritorial cu Rusia, îndeosebi în ceea ce priveşte Crimeea, peninsulă ucraineană anexată ilegal de Moscova în 2014, şi Donbas, un vast bazin industrial în estul Ucrainei, aflat din acelaşi an sub controlul parţial al separatiştilor susţinuţi de Rusia.

“Nu putem vorbi decât de restabilirea suveranităţii şi a integrităţii teritoriale a Ucrainei, în cadrul frontierelor recunoscute în 1991”, când această ţară şi-a proclamat independenţa de URSS, a insistat Reznikov. “Aceasta vrea să însemne că întreaga Crimee face parte din Ucraina, la fel şi Donbasul”, a subliniat oficialul ucrainean, insistând totodată pe sumele pe care Moscova va trebui în viitor să le acorde ţării sale sub formă de reparaţii de război şi asupra nevoii ca liderii ruşi să fie pedepsiţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

Zelenski îşi va prezenta ‘planul de victorie’ la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie

Zelenski îşi va prezenta 'planul de victorie' la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie Ucraina îşi va prezenta "planul de victorie" la o reuniune...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.