Forumul Economic Mondial: O redresare economică divergentă ameninţă colaborarea în domeniul provocărilor globale

Publicat:

Efectele economice negative în urma pandemiei sunt amplificate de dezechilibrele de pe piaţa muncii, de protecţionism şi de adâncirea decalajului digital, educaţional şi de competenţe, care riscă să divizeze lumea în traiectorii divergente, se arată în “Raportul pe 2022 privind riscurile globale”, publicat de Forumul Economic Mondial (WEF), potrivit agerpres

Provocările economice provocate de pandemie persistă. Perspectivele rămân slabe: în momentul realizării raportului, se estima că economia mondială va fi cu 2,3% mai mică până în 2024, decât ar fi fost în absenţa pandemiei. Creşterea preţurilor materiilor prime, inflaţia şi datoria sunt riscurile care apar. Mai mult, cu o nouă creştere a numărului cazurilor de COVID-19 spre finalul lui 2021, pandemia continuă să afecteze capacitatea ţărilor de a facilita o redresare sustenabilă.


Citește și :  După demisia lui Johnson, Biden afirmă că doreşte continuarea ‘strânsei cooperări’ cu Regatul Unit

În unele state, campania rapidă de vaccinare, transformările digitale de succes şi noile oportunităţi de creştere ar putea însemna o revenire la tendinţele de dinaintea pandemiei pe termen scurt şi posibilitatea unor perspective mai reziliente într-un termen mai lung.

Dar multe ţări încă se confruntă cu rate scăzute de vaccinare, cu stagnarea de pe piaţa muncii şi cu accentuare diviziunile digitale, în timp ce sistemele lor de sănătate sunt sub presiune. Aceste divergenţe vor complica colaborarea internaţională necesară pentru rezolvarea impactului schimbărilor climatice, gestionarea fluxurilor migratorii şi combaterea riscurilor cibernetice.

Presiunile interne pe termen scurt vor face mai dificilă concentrarea guvernelor asupra priorităţilor pe termen lung şi vor limita capitalul politic alocat temerilor globale.

Disparităţile care afectează deja societăţile ar urma să se adâncească – încă 51 de milioane de persoane ar urma să trăiască în sărăcie extremă – comparativ cu tendinţa de dinaintea pandemiei, sporind riscul polarizării şi al resentimentelor în societate.

Citește și : Boris Johnson îi va lăsa succesorului său ‘deciziile bugetare majore’ (Downing Street)

 

În acelaşi timp, presiunile interne riscă poziţii mai puternice privind interesul naţional şi înrăutăţirea rupturilor în economia mondială, care vor veni în detrimentul cooperării şi ajutorului extern.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.