X

Forumul GLOBSEC 2024: Luminița Odobescu reiterează angajamentul României de a sprijini Ucraina și Republica Moldova pe calea europeană

Forumul GLOBSEC 2024: Luminița Odobescu reiterează angajamentul României de a sprijini Ucraina și Republica Moldova pe calea europeană

România va continua să sprijine la modul politic și la modul practic Ucraina și Republica Moldova. Angajamentul a fost reiterat de Ministrul afacerilor externe al României, Luminiţa Odobescu, în cadrul uneia dintre cele mai prestigioase reuniuni anuale pe teme de politică externă şi de securitate din Europa – Forumul GLOBSEC 2024.

Ministrul român a fost vorbitor principal în cadrul sesiunii “Steps towards Just Peace: Ukraine’s Test for Europe”. Cu acest prilej, a condamnat din nou cu fermitate războiul brutal declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei şi a subliniat efectele destabilizatoare şi impactul major al conflictului pentru securitatea regională şi globală. Oficialul român a reafirmat susţinerea ţării noastre pentru Formula de Pace a Preşedintelui Zelenski bazată pe Carta ONU şi dreptul internaţional.

Ministrul Luminiţa Odobescu a reiterat angajamentul României de a continua sprijinul politic şi practic pentru Ucraina şi Republica Moldova, inclusiv în privinţa procesului de aderare la Uniunea Europeană.

În marja participării la conferinţă, şefa diplomaţiei române a avut întrevederi cu omologii din Muntenegru şi Cehia, cu Reprezentantul Special al UE pentru Dialogul Belgrad-Priştina, precum şi cu preşedintele Globsec, Robert Vass.

Citește și: Președintele României, Klaus Iohannis, întâmpinat cu onoruri militare la Președinție

Discuţiile bilaterale s-au axat pe evoluţiile actuale în contextul războiului din Ucraina, cu accent pe necesitatea continuării sprijinului consistent al comunităţii internaţionale pentru Kiev şi partenerii vulnerabili, în special Republica Moldova, precum şi pe implicaţiile războiului de agresiune declanşat de Federaţia Rusă la nivelul spaţiului european şi euro-atlantic. Oficialul român a evidenţiat, încă o dată, importanţa strategică a Mării Negre pentru securitatea europeană şi euro-atlantică şi a salutat deciziile Summit-ului de la Washington vizând angajamentul Aliat faţă de apărarea colectivă, inclusiv prin întărirea posturii de apărare şi descurajare pe Flancul Estic.

De asemenea, a reieşit necesitatea substanţierii eforturilor pentru contracararea ameninţărilor hibride şi importanţa consolidării rezilienţei şi a cooperării NATO-UE în domeniu, pentru a răspunde eficient ameninţărilor care pun în pericol securitatea europeană şi euro-atlantică.

 

Tags: Forumul GLOBSEC 2024Luminiţa Odobescurepublica moldovaucraina
Diaspora