Fost ambasador chinez: SUA ar trebui să-şi reducă desfăşurările militare în apropierea Chinei într-un act de ‘bună credinţă’

Publicat:

SUA ar trebui să-şi reducă desfăşurările militare în apropierea Chinei într-un act de “bună credinţă” dacă se vor relua discuţiile la nivel înalt în domeniul apărării între cele două superputeri, a declarat un fost ambasador chinez duminică în Singapore, potrivit agerpres.

Într-o declaraţie pentru Reuters în marja reuniunii Dialogul de la Shangri-La cu privire la securitate, fostul ambasador al Chinei în SUA, Cui Tiankai, a afirmat că armatele celor două ţări mai au încă canale de comunicare, întrebându-se dacă există suficientă voinţă politică pentru a preveni conflictele.


Citește și : 45 de saci cu rămășițe umane au fost găsiți într-un defileu din centrul Mexicului

“De ce traversează ei oceanul până la porţile noastre?”, a întrebat retoric Cui Tiankai, referindu-se la desfăşurările navale şi aeriene ale SUA în apropierea Chinei. “Se apropie prea mult de teritoriul nostru, de apele noastre teritoriale înainte de orice”, a adăugat el.

“Dacă oamenii au atâta bunăvoinţă şi dacă oamenii acţionează cu bună credinţă, ar putea găsi întotdeauna modalităţi eficiente de comunicare”, a mai spus el.

Remarcile fostului ambasador, un veteran al diplomaţiei chineze, au urmat primului discurs internaţional al
ministrul chinez al apărării, Li Shangfu, care a declarat în cadrul conferinţei din Singapore că un conflict între China şi SUA ar duce la un “dezastru de nesuportat”.

Li a refuzat invitaţia de a avea o întâlnire bilaterală cu secretarul american al apărării, Lloyd Austin, în marja summitului din Singapore, care urmează să se încheie duminică.

Într-un discurs susţinut sâmbătă, Austin a îndemnat la reluarea dialogului la nivel înalt între cele două state, spunând că aceasta nu este “o recompensă, ci o necesitate”.

Ambii oficiali au declarat că sunt deschişi discuţiilor, dar diplomaţi din regiune spun că nu există niciun semn clar în această privinţă, pe fondul tensiunilor legate de Taiwan şi al disputelor vizând mările Chinei de Est şi de Sud, exprimând temeri în posibilitatea unor calcule greşite şi accidente.

Aceste riscuri au fost evidenţiate în acest weekend, în timp ce armata chineza a criticat SUA şi Canada pentru “crearea deliberată de riscuri” după ce forţele navale ale celor două ţări au traversat sâmbătă – într-un rar demers comun -strâmtoarea Taiwan.

Li, care a fost numit ministru în martie, se află în continuare sub incidenţa sancţiunilor americane impuse în 2018, după un contract de armament cu Rusia.

Desfăşurările americane în apropierea Chinei, a declarat Cui, reprezintă “cu siguranţă o lipsa de respect pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a altor ţări şi, pentru a fi mai specific, ei prefera întotdeauna sancţiunile unilaterale”, potrivit acestuia, referindu-se la SUA.

Citește și : Directorul CIA a efectuat o vizită secretă în China în luna mai, în efortul de reducere a tensiunilor

Cu toate acestea, el a spus că rămâne optimist în ceea ce priveşte relaţiile dintre cele două ţări.

“Sper că lucrurile se vor îmbunătăţi în lunile şi în anii următori”, a spus el. “Ca o chestiune de principiu, suntem întotdeauna pregătiţi pentru mai mult dialog cu alţii, inclusiv cu Statele Unite”, susţine fostul ambasador al Chinei în SUA.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori Un scandal de proporții a izbucnit la Saga Festival și...

VIDEO – Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația

VIDEO - Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația În adâncul Pământului se află nucleul, o minge metalică solidă care se rotește independent...

OMS: Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență

OMS: Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență conform protocoalelor Organizaţiei Mondiale...

Războiul cognitiv, noul câmp de luptă al NATO. Soluțiile unui expert pentru combaterea dezinformării

Războiul cognitiv, noul câmp de luptă al NATO. Soluțiile unui expert pentru combaterea dezinformării La summitul său apropiat, marcând 75 de ani de la înființarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.