X

Fost lider al grupării separatiste basce ETA, arestat în Franța

Fostul lider al grupării separatiste basce ETA, Josu Ternera, a fost arestat în Franța după ce a fost căutat de autorități timp de 17 ani, potrivit Euronews, scrie mediafax.

Ternera, pe numele său real Jose Antonio Urrutikoetxea Bengoetxea, a fost liderul grupării ETA, organizație care a ucis peste 850 de persoane în timpul unui război de gherilă pentru înființarea unui stat basc în nordul Spaniei și sud-vestul Franței. Capturarea acestuia a fost confirmată de Ministerul spaniol de Interne.

Citește și : Rusia reprimește drept de vot în Consiliul Europei

Ternera a fost dat în urmărire în 2002. El este acuzat în Spania de implicare într-un atac cu bombă asupra unei secții de poliție din Zaragoza, în 1987, care a dus la moartea a 11 persoane, inclusiv șase copii. El a fost condamnat în lipsă în 2017, la opt ani de închisoare pentru terorism. Gruparea ETA a fost oficial desființată în mai 2018.

Ternera a fost arestat în cadrul unei operațiuni comune a autorităților din Spania și Franța.

Citește și : Salvini : Multe lucruri se vor schimba în Europa după alegerile europarlamentare

Tags: ETAfrantaJose Antonio Urrutikoetxea BengoetxeaJosu Terneraspaniazaragoza
Categorii: Diaspora