X

Fost ministru portughez al economiei reţinut pentru corupţie într-o anchetă legată de compania publică EDP

Fostul ministru portughez al economiei Manuel Pinho a fost reţinut marţi în cadrul unei investigaţii pentru suspiciuni de corupţie legate de compania EDP (Energias de Portugal) în 2007, când era în guvern, a declarat avocatul său Ricardo Sa Fernandes, informează Reuters, potrivit agerpres.  

Parchetul i-a inculpat pe fostul CEO al EDP, Antonio Mexia, şi pe fostul CEO al subsidiarei EDP Renovaveis, Joao Manso Neto, în urmă cu peste patru ani, sub suspiciunea de corupţie într-un caz în care a fost implicat Pinho.

Citește și : Rezoluţia privind statul de drept în Slovenia este un document politic

Manuel Pinho, care a fost ministru al economiei între 2005 şi 2009, şi cei doi CEO au negat că ar fi comis vreo ilegalitate.

În faţa parchetului, avocatul Sa Fernandes le-a declarat jurnaliştilor că Pinho a fost reţinut după ce a fost interogat de un judecător de investigaţii penale şi a descris detenţia sa drept “un grav abuz de putere”.

“Este anchetat de zece ani pentru fapte care au avut loc în urmă cu 15 ani şi a apărut mereu (în faţa judecătorului), nu şi-a încălcat niciodată responsabilităţile şi acum face obiectul unui mandat de arestare”, a spus avocatul.

Procurorul pretinde că Pinho a beneficiat personal atunci când a aprobat o schemă pentru compensarea EDP pentru părţi ale unor acorduri pentru achiziţii energetice şi prelungirea cu 25 de ani a concesiunilor pentru 27 de baraje fără licitaţie.

Parchetul mai susţine că EDP a sponsorizat apoi un curs privind energia regenerabilă la o universitate americană majoră, predat de Pinho, drept recompensă.

Citește și : Rata natalităţii SE PRĂBUŞEŞTE în Italia! Este cea mai mică din ultimii 160 de ani

În iulie 2020, un judecător din Lisabona a dispus ca cei doi CEO ai EDP şi EDP Renovaveis să fie suspendaţi din locurile lor de muncă. Ambii au respins acuzaţiile parchetului, afirmând că reprezintă “o poveste de ficţiune”.

Pinho a lucrat în guvernul condus de fostul premier Jose Socrates, care este în aşteptarea procesului pentru acuzaţia de spălare de bani şi falsificare de documente.A

Tags: Antonio MexiaEDPManuel PinhoRicardo Sa Fernandes
Categorii: DiasporaEconomie