X

Fosta preşedintă a Argentinei are noi probleme în justiţie

Justiţia argentiniană a confirmat miercuri declanşarea unor noi urmăriri penale împotriva Cristinei Kirchner (foto), fostă preşedintă şi actuală vicepreşedinte a Argentinei, precum şi împotriva unui fost ministru şi a mai multor oameni de afaceri, informează joi AFP, potrivit agerpres.

Curtea federală de casaţie, cea mai înaltă instanţă de jurisdicţie penală din Argentina, a respins un recurs împotriva acestor demersuri înaintat de apărarea Cristinei Kirchner.

Citeşte şi: Situaţia din Mediterana Orientală se află în centrul summitului UE de la Bruxelles

În acelaşi dosar sunt urmăriţi Julio De Vido, ministrul Planificării federale în timpul mandatelor prezidenţiale ale lui Nestor Kirchner şi ale soţiei sale Cristina (2003-2015), precum şi mai mulţi importanţi oameni de afaceri din sectorul construcţiilor.

Toţi sunt acuzaţi că au format o asociere ilegală şi că au fost implicaţi în 175 de cazuri de corupţie, între 2003 şi 2015.

Parchetul a estimat la cel puţin 160 de milioane de dolari suma totală a comisioanelor date între 2003 şi 2007, în timpul preşedinţiei lui Nestor Kirchner, decedat în 2010.

Dosarul pleacă de la aşa-zisa afacere a “caietelor corupţiei”, simple caiete de elev în care un şofer de la Ministerul Planificării a notat vreme de mai mulţi ani drumurile sale, numele funcţionarilor şi oamenilor de afaceri cărora el le ducea bani şi totalul sumelor date astfel.

Citeşte şi: Navalnîi îl face vinovat pe Putin pentru otrăvirea sa

Cristina Kirchner, 67 de ani, este urmărită în total în 9 dosare de presupusă corupţie în legătură cu fapte survenite în timpul preşedinţiei sale, din 2007 până în 2015.

Ea declară că aceste urmăriri sunt consecinţa unei persecuţii politice declanşate împotriva ei în timpul preşedinţiei succesorului său Mauricio Macri (2015-2019) şi a ostilităţii personale a judecătorului Claudio Bonadio, decedat în februarie şi care a condus majoritatea anchetelor ce o vizau. 

Tags: argentinaClaudio BonadiocoruptieCristina KirchnerJulio De VidoMauricio MacriNestor Kirchner
Categorii: Știrile zilei