Fosta preşedintă a parlamentului polonez, candidata opoziției unite la postul de premier în perspectiva alegerilor din octombrie

Publicat:

Principala forţă de opoziţie poloneză a desemnat-o marţi pe fosta preşedintă a parlamentului, Malgorzata Kidawa-Blonska, candidată la postul de prim-ministru, în tentativa de a le smulge conservatorilor naţionalişti victoria în alegerile legislative de pe 13 octombrie, relatează AFP, potrivit agerpres.

Acest anunţ surpriză a fost făcut de Grzegorz Schetyna, liderul partidului centrist Platforma civică (PO), unul din şefii coaliţiei electorale (KO) care reuneşte mai multe mişcări care se opun partidului conservator naţionalist Lege şi justiţie (PiS) al lui Jaroslaw Kaczynski, la putere în Polonia.


Citește și : Jens Stoltenberg le face promisiuni americanilor pe frontul din Afganistan

Potrivit tuturor sondajelor, victoria electorală ar urma să revină formaţiunii PiS, în general creditată cu circa 40% din intenţiile de vot, urmată de KO, cu circa 25%, şi o coaliţie de stânga, Lewica, ce revendică susţinerea a circa 12% dintre alegători. Unele sondaje creditează şi partidul ţărănesc PSL şi o coaliţie formată din mai multe grupuri de dreapta naţionaliste cu capacitatea de a depăşi pragul electoral de 5%.

“Dna Kidawa-Blonska este o personalitate puţin controversată, care poate atrage mai multe voturi decât dl Schetyna. PO nu va ajunge pe primul loc la finalul scrutinului, dar acumularea de voturi se poate dovedi decisivă pentru fiecare dintre cele două părţi: centriştii şi stânga de o parte, conservatorii naţionalişti de cealaltă”, a declarat pentru AFP politologul Anna Materska-Sosnowska.

Potrivit ei, “Malgorzata Kidawa-Blonska are toate şansele de a deveni o figură de bun augur pentru Coaliţia civică”.

Malgorzata Kidawa-Blonska, în vârstă de 62 de ani, absolventă a unei facultăţi de filosofie şi apropiată de industria de cinema, s-a lansat în politică în cadrul partidului PO al lui Donald Tusk, fost premier polonez şi preşedinte la final de mandat al Consiliului European.

“Polonia merită să fie o ţară fără ură”, a declarat ea într-o primă reacţie de marţi.

Este un “mesaj necesar” într-o ţară unde, de la venirea conservatorilor naţionalişti la putere în 2015, clivajul între cele două tabere duşmane a devenit “o realitate permanentă”, potrivit Annei Materska-Sosnowska.

Citește și : Dominic Raab: ‘PĂCĂLELILE din Parlament împiedică Brexit’

PiS beneficiază de o amplă susţinere datorită programului său vast de ajutoare sociale, aplicat în contextul unei bune conjuncturi economice, dar şi datorită discursului săi anti-LGBT şi susţinerii puternicei Biserici catolice din Polonia.

Numeroase reforme, în special în domeniul justiţiei, au constituit tot atâtea ameninţări, în ochii Comisiei Europene, faţă de statul de drept în Polonia şi au determinat Bruxellesul să lanseze proceduri de infringement împotriva acestei ţări şi să sesizeze Curtea de Justiţie a UE.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă Remiterile personale primite de rezidenții Republicii Moldova în trimestrul I 2024 au scăzut cu 6,5% comparativ cu aceeași...

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.