Fosta preşedintă sud-coreeană a primit la recurs 25 de ani de închisoare

Publicat:

O curte de apel sud-coreeană a crescut vineri la 25 de ani de închisoare pedeapsa pentru fosta preşedintă Park Geun-hye, în procesul care a dus la destituirea sa în ianuarie 2017, informează agenţia EFE, citând Yonhap, potrivit agerpres.

De asemenea, tribunalul a impus şi o amendă de 20 de miliarde de woni (circa 15 milioane euro), cu 2 miliarde de woni (1,5 milioane euro) mai mult decât se decisese în sentinţa iniţială.


Citește și: Cutremur politic în Australia. Scott Morrison este noul prim-ministru al Australiei, după demiterea lui Malcolm Turnbull

Procurorii au atacat prima decizie a judecătorilor, emisă la începutul lui aprilie, şi au cerut în continuare 30 de ani de închisoare şi o amendă de 91 milioane euro pentru fosta preşedintă, care a devenit al treilea şef de stat sud-coreean care ajunge în închisoare.

Park Geun-hye, 66 de ani, care nu a fost prezentă la şedinţa de vineri, nu a mai venit în faţa judecătorilor din octombrie, atunci când i-a fost prelungită închisoarea preventivă. Ea a calificat mereu procesul său ca fiind părtinitor şi motivat politic.

Spre deosebire de prima sentinţă, decizia instanţei nu a mai fost televizată în direct.

Pe 6 aprilie, Park, prima femeie aleasă preşedinte în Coreea de Sud şi care a fost destituită şi arestată în martie 2017, a fost găsită vinovată în 16 capete de acuzare, printre care corupţie, abuz de putere, mită şi dezvăluirea de secrete de stat. Park a fost amendată şi cu 18 miliarde de woni.

Judecătorul Kim Se-yoon a arătat, între altele, că Park a obligat companii sud-coreene să verse zeci de miliarde de woni pentru două fundaţii controlate de confidenta şi prietena sa de 40 de ani, Choi Soon-sil. “Acuzata şi-a folosit în mod ilegal autoritatea prezidenţială la cererea doamnei Choi pentru a obliga companiile să doneze bani fundaţiilor”, a afirmat magistratul.

Citește și: Trump evită întrebarea privind o eventuală graţiere a lui Manafort

“Companiile au fost constrânse să doneze sume importante de bani şi acuzata a lăsat-o pe doamna Choi să controleze fundaţiile, cu toate că nu avea dreptul s-o facă. Sumele pe care acuzata le-a primit sau cerut în colaborare cu doamna Choi se ridică la peste 23 de miliarde de woni”, a mai spus judecătorul. “O condamn pe acuzată la 24 de ani de închisoare şi la plata unor amenzi în valoare de 18 miliarde de woni”, a anunţat în aprilie Kim.

Anterior, tribunalul decisese că Park Geun-hye se face vinovată de luare de mită, abuz de putere şi coerciţie, într-un scandal care a scos la iveală o întreagă reţea de corupţie între liderii politici şi conglomeratele de afaceri din această ţară.

Judecată într-un proces separat, Choi a fost condamnată în februarie la 20 de ani de închisoare. Verdictul în cazul recursului acesteia va fi anunţat tot vineri, mai notează EFE.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate Retailerul...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

Sondaj – Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri

Sondaj - Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri Cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.