X

Fosta şefă a guvernului polonez Beata Szydlo a provocat un accident rutier la Cracovia

Fosta şefă a guvernului polonez Beata Szydlo, în prezent eurodeputată, a provocat duminică un accident rutier în oraşul Cracovia, relatează dpa, care citează media poloneze, scrie agerpres.

Potrivit unui martor, Szydlo nu a acordat prioritate atunci când a ieşit cu automobilul de pe o stradă laterală, maşina sa fiind lovită de o furgonetă şi izbindu-se într-un stâlp de iluminat.

Citește și : Spania şi Italia au ajuns la un acord pentru debarcarea migranţilor de pe nava Open Arms

Poliţia a precizat că niciunul dintre şoferi nu consumase băuturi alcoolice.

Beata Szydlo a primit o amendă şi o penalizare de mai multe puncte.

În ultimii ani, presa poloneză a relatat despre accidentele rutiere în care au fost implicaţi membri ai guvernului de la Varşovia.

Unii oficiali, în special fostul ministru al apărării Antoni Macierewicz, au fost criticaţi pentru modul imprudent de a conduce în trafic.

În octombrie 2017, coloana oficială în care se afla Beata Szydlo a fost implicată într-un accident în urma căruia fosta şefă a guvernului a avut nevoie de şapte zile de spitalizare.

Citește și : Ministerul de Interne de la Ankara înlocuieşte din nou primari pro-kurzi din sud-estul Turciei

Tags: accidentamendaBeata Szydlocracoviavarsovia
Categorii: Diaspora