Foşti poliţişti ruşi suspectaţi că au înscenat un jurnalist pentru trafic de droguri susţin că sunt nevinovaţi

Publicat:

Patru foşti poliţişti ruşi suspectaţi că au fabricat acuzaţii de trafic de droguri împotriva unui jurnalist de investigaţii au declarat joi că sunt nevinovaţi, în prima zi a procesului dintr-un dosar devenit simbol al derivelor poliţiei în Rusia, relatează AFP, potrivit agerpres.

În urmă cu an şi jumătate, arestarea lui Ivan Golunov a mobilizat puternic societatea civilă şi a evidenţiat corupţia forţelor de ordine, care reprezintă un stâlp al sistemului condus de 20 de ani de Vladimir Putin.


Citește și : Regatul Unit şi Uniunea Europeană au ajuns la un acord comercial post-Brexit

Golunov, în vârstă de 37 de ani, a fost reţinut la începutul lui iunie 2019 la Moscova de poliţişti care pretindeau că au găsit importante cantităţi de droguri în rucsacul său şi în apartamentul său.

Fapt rarisim, jurnalistul a fost în cele din urmă disculpat şi eliberat cinci zile mai târziu, după o mobilizare excepţională a media şi chiar a unor figuri din elita rusă.

Cei cinci poliţişti care l-au arestat au fost demişi şi apoi arestaţi la sfârşitul lui ianuarie.

Ei sunt urmăriţi pentru “abuz de putere”, “falsificare” de probe, “trafic de droguri”, apartenenţă la un “grup infracţional organizat” şi riscă mai mulţi ani de închisoare.

Joi, un purtător de cuvânt al procurorului, citat de agenţia de ştiri TASS, i-a acuzat că au obţinut ilegal “cocaină şi mefedronă” pe care le-au ascuns apoi în apartamentul jurnalistului.

Presupusul creier al operaţiunii şi fostul şef al brigăzii de stupefiante din vestul Moscovei, Igor Liahoveţ, s-a apărat, afirmând că a acţionat “legal şi justificat”.

Unul dintre acuzaţi, care a acceptat să depună mărturie, a fost condamnat în februarie la arest la domiciliu, în timp ce ceilalţi patru au rămas în detenţie provizorie şi resping acuzaţiile.

Doi înalţi responsabili au fost de asemenea demişi după acest scandal de preşedintele Vladimir Putin.

Citește și : Barnier, despre acordul post-Brexit: ‘Ziua de azi este o uşurare. Ceasul nu mai ticăie’

Sunt măsuri inedite în Rusia, unde forţele de ordine sunt adesea acuzate că pun la cale acuzaţii de trafic de droguri pentru a se debarasa de vocile critice sau pentru a-şi realiza cota de arestări.

Reputat pentru anchetele sale asupra corupţiei de la primăria din Moscova sau a neregulilor din sectoare precum microcreditarea sau pompele funebre, Golunov lucrează în Rusia pentru site-ul de informaţii independent Meduza, a cărui redacţie se află la Riga, în Letonia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.