Fostul actor din ‘Superman’ vrea să devină agent ICE: ‘Vreau să protejez țara’

Dean Cain, cunoscut pentru rolul Superman din serialul „Lois & Clark” din anii ’90, a anunțat că intenționează să devină agent în cadrul agenției americane pentru Imigrație și Controlul Vămilor (ICE), în contextul campaniei masive de recrutare lansate de administrația Trump.

Dean Cain, actorul care l-a interpretat pe Superman în serialul de televiziune „Lois & Clark: The New Adventures of Superman” între 1993 și 1997, a declarat că urmează să fie înrolat ca agent al agenției americane ICE (Immigration and Customs Enforcement), potrivit stiripesurse.

Citește și: Maia Sandu: „Datorăm pacea noastră Ucrainei. Vrem să aderăm împreună la Uniunea Europeană”

Într-un interviu acordat postului Fox News, Cain a spus că a fost contactat de oficiali ai agenției după ce a promovat public o campanie de recrutare și că urmează să depună jurământul „cât de curând”.

„Sunt deja adjunct de șerif și ofițer de poliție în rezervă. Nu am făcut parte din ICE până acum, dar după ce am publicat videoclipul de recrutare, interesul a explodat”, a afirmat actorul.

Cain a adăugat că își asumă acest rol pentru a contribui la „protejarea țării” și speră că și alți foști ofițeri vor urma exemplul său.

Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”

Anunțul vine în contextul unei campanii de recrutare agresive lansate de ICE, care vizează angajarea a 10.000 de noi persoane, inclusiv ofițeri de deportare, avocați și investigatori criminali.

Agenția, care are deja 20.000 de angajați și birouri în 400 de locații din SUA, a primit peste 80.000 de aplicații de la lansarea campaniei în iulie.

This post was last modified on 08/08/2025 16:48 16:48

Tags: Superman
Diverse