X

Fostul agent de pază care a luat 30 de ostatici într-un centru comercial din Filipine s-a predat poliţiei

Un fost agent de securitate care a luat luni cel puţin 30 de persoane ostatice într-un centru comercial din Manila, rănind una dintre ele prin împuşcare, s-a predat fără a comite alte violenţe poliţiei filipineze la sfârşitul zilei, în prezenţa jurnaliştilor, relatează AFP, scrie agerpres.

Bărbatul care a luat ostaticii a ieşit din centrul comercial, V-Mall, imobilizat de poliţişti puternic înarmaţi, şi a primit permisiunea să se adreseze pentru scurt timp jurnaliştilor. El s-a plâns că a fost prost tratat de angajatorii săi.

Citește și : China folosește ca ‘armă’ viza de lucru acordată jurnaliștilor

Ostaticii au fost conduşi în afara clădirii, dar poliţia nu a făcut public numărul lor exact şi nici dacă printre ei se află şi răniţi.

Bărbatul este un fost angajat nemulţumit că a fost concediat, le-a spus anterior jurnaliştilor Francis Zamora, primarul din San Juan, districtul din Manila în care se află V-Mall.

El a deschis focul luni dimineaţă în centrul comercial, rănind un agent de securitate care a fost spitalizat şi se află în stare stabilă, potrivit lui Francis Zamora.

El s-a baricadat apoi împreună cu ostaticii, al căror număr a fost evaluat la circa 30 de autorităţi, într-un birou administrativ.

Conducerea centrului comercial a confirmat “luarea de ostatici a unora dintre angajaţi de către un fost (…) agent de securitate” al companiei, fără a preciza numărul persoanelor reţinute.

Forţele de ordine au intervenit rapid după focurile de armă din V-Mall, ai cărui clienţi şi angajaţi au fost evacuaţi.

De-a lungul orelor, autorităţile au negociat cu autorul luării de ostatici pentru a-l convinge să se predea. Poliţia a fost în contact cu el prin staţii de emisie-recepţie şi bărbatul a cerut să i se permită să vorbească cu foştii săi colegi agenţi de pază şi cu media.

În cadrul unei conferinţă de presă organizate în cursul zilei de autorităţi, responsabilii companiei şi-au cerut scuze pentru că l-au supărat pe autorul luării de ostatici.

“Regret profund aceste deficienţe. Din cauza acestui lucru, voi demisiona din postul meu (…) pentru a se găsi o soluţie la problema în curs”, a declarat unul dintre responsabili.

Citește și : Zeci de islamiști au fost condamnați la moarte în Egipt

Centrele comerciale din Manila, unde se află restaurante, structuri medicale şi chiar biserici, sunt locuri cruciale în viaţa socială locală, iar V-Mall era foarte frecventat la momentul în care a început incidentul.

Manila a fost în august 2010 teatrul unei luări de ostatici care s-a terminat cu moartea a opt turişti din Hong-Kong. Un fost gradat al poliţiei din Filipine a deturnat un autobuz în apropiere de Parcul Rizal, un loc frecventat de turişti, pentru a-şi recăpăta locul de muncă. Poliţia a declanşat atunci un asalt în condiţii controversate, notează AFP.

Tags: Francis ZamorajurnaliştimanilapolitistiV-Mall
Categorii: Știrile zilei