X

Fostul cancelar german Schroeder îşi apără decizia de a face parte din conducerea Rosneft

Fostul cancelar german Gerhard Schroeder şi-a apărat hotărârea controversată de a se alătura Consiliului de administraţie al gigantului petrolier rus Rosneft, afirmând că decizia este parte a unui efort de a asigura securitatea energetică a Germaniei şi a Europei, transmite DPA.

Vorbind cu prilejul unui eveniment de campanie al social-democraţilor la Rotenburg, în nordul Germaniei, fostul cancelar a declarat: ‘O voi face. Este vorba despre viaţa mea şi eu sunt cel care hotărăşte, nu presa germană’.

Rosneft se află pe lista entităţilor supuse sancţiunilor dictate de Uniunea Europeană în urma anexării peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia.

După încetarea mandatului de cancelar în 2005, Gerhard Schroeder a devenit preşedinte al consorţiului Nord Stream, care distribuie gaz rusesc în Germania prin Marea Baltică şi ale cărui acţiuni sunt deţinute majoritar de Rosneft.

Martin Schulz, candidatul Partidului Social-Democrat german la funcţia de cancelar în alegerile federale de la 24 septembrie, a condamnat decizia lui Schroeder de a accepta postul din cadrul Rosneft.

Tags: Gerhard SchroederMartin SchulzNord StreamRosneftSPD
Categorii: Diaspora