
JNS.org
Israelul a anunţat vineri că l-a numit pe fratele preşedintelui, fostul general Michael Herzog, în funcţia de ambasador în SUA, evidenţiind experienţa sa în ceea ce priveşte Iranul şi programul său nuclear, relatează Reuters, potrivit agerpres.
Teheranul negociază în prezent cu Washingtonul şi alte mari puteri resuscitarea acordului din 2015 care a limitat activitatea nucleară a Republicii Islamice în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale.
Citește și : Italia ÎNĂSPREŞTE regulile covid pentru profesori şi pentru călătoriile cu trenul
Guvernul premierului israelian Naftali Bennett, un naţionalist, a avertizat împotriva unei reveniri la acest pact, despre care susţine că este prea lax.
Israelul percepe programul nuclear iranian ca pe o ameninţare directă, deşi Teheranul a precizat că este interesat numai de generarea de energie şi de alte proiecte paşnice.
Michael Herzog, de 69 de ani, a servit în armata israeliană timp de 40 de ani, a fost şef al statului major sub patru miniştri ai apărării şi a participat la multe runde de negocieri de pace cu palestinienii, se menţionează într-un comunicat al biroului premierului Naftali Bennett.
De asemenea, textul atrage atenţia asupra cunoştinţelor profunde ale lui Herzog despre chestiunile strategice cu care se confruntă Israelul, “în special programul nuclear iranian”. Numirea sa va fi aprobată de guvern în curând, mai menţionează comunicatul.
Fratele fostului general, preşedintele Isaac Herzog a depus jurământul pentru funcţia în mare parte ceremonială în luna iulie.
Citește și : Fratele lui Aleksei Navalnîi a fost condamnat la închisoare
This post was last modified on 06/08/2021 20:34 20:34