X

Fostul lider congolez își droga copiii-soldați

Fostul lider de război congolez Bosco Ntaganda a furnizat droguri şi alcool copiilor soldaţi înainte de a-i trimite să-i asasineze pe inamicii săi în Ituri, estul Republicii Democratice Congo (RDC – fostul Zair), au declarat miercuri reprezentanţii victimelor în faţa Curţii Penale Internaţionale (CPI), relatează AFP, potrivit agerpres.

Fostul lider rebel “a fost implicat direct în recrutarea a mii de copii” pe care mai târziu ”i-a folosit pentru a participa, sub controlul unor substanţe ilegale şi al alcoolului la operaţiuni ce vizau uciderea, violarea şi pedepsirea inamicului”, a declarat reprezentanta a 298 de victime, Sarah Pellet.

Citește și: Incendiu la bordul unui feribot din Grecia. Sute de pasageri au fost evacuați

Acuzarea a descris marţi o imagine teribilă a presupuselor abuzuri comise sub ordinele lui Ntaganda în perioada 2002-2003, la deschiderea în faţa CPI a ultimei faze a procesului său.

Supranumit ”Terminator”, Ntaganda trebuie să răspundă pentru 13 crime de război şi cinci crime împotriva umanităţii comise în Ituri şi pentru care el a pledat nevinovat în septembrie 2015. El este acuzat că a ordonat ucideri, jafuri şi violuri comise de trupele sale.

Pledoariile finale au fost deschise marţi, la aproape trei ani de la începerea procesului lui Ntaganda în faţa CPI, unde se află deţinut fostul lider de război.

La mai bine de 15 ani de la faptele comise în timpul unui conflict care, conform ONG-urilor, a făcut peste 60.000 de morţi, victimele încă mai aşteaptă să li se facă dreptate.

“Este timpul ca victimele să lase trecutul în urma lor şi să avanseze şi să construiască un viitor”, a spus Pellet.

Citește și: Iranul a arestat zeci de spioni infiltrați în agențiile de stat

Ntaganda a avut un rol central în planificarea operaţiunilor Uniunii patrioţilor congolezi şi a braţului său armat, Forţele patriotice pentru Eliberarea Congo (FPLC), a indicat marţi acuzarea. Ntaganda, în vârstă de 44 de ani, ar fi dat ordinele, ar fi planificat şi programat operaţiunile, ar fi coordonat logistica şi ar fi furnizat arme trupelor sale.

În faţa judecătorilor săi, fostul lider de război vrea să se prezinte ca o “fiinţă umană”, a declarat avocatul său, canadianul Stéphane Bourgon. “Este de aşteptat ca Ntaganda să facă o declaraţie spre sfârşitul pledoariilor sale”, a spus Bourgon.

Audierile vor avea loc până joi, dar judecătorii CPI ar putea da verdictul în câteva luni sau chiar ani.

Tags: Bosco NtagandacongocopiiForţele patriotice pentru Eliberarea Congo (FPLC)zair
Categorii: Știrile zilei