Fostul lider al sârbilor bosniaci, Radovan Karadzic, neagă în faţa judecătorilor orice genocid

Publicat:

Fostul lider al sârbilor bosniaci, Radovan Karadzic, a persistat marţi în a nega în faţa judecătorilor orice genocid, în ultima zi a unui proces în apel menit să anuleze condamnarea lui la 40 de ani de închisoare, relatează AFP, conform agerpres.

În 2016, Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPIY) l-a declarat vinovat de genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii în timpul conflictului din Bosnia (1992-1995).


Citește și : Vânzările muzicale au generat venituri de 17,3 miliarde de dolari în 2017 (IFPI)

“Nu a existat niciodată aici un plan criminal, nici de omogenizare de civili sau de teritoriu”, a declarat Karadzic, 72 de ani, asigurându-şi el însuşi apărarea cu ajutorul a doi avocaţi, în faţa Mecanismului pentru Tribunale Penale Internaţionale (MTPI) al ONU, care a preluat cazul de la TPIY.

Cu o zi înainte, fostul preşedinte al entităţii sârbilor din Bosnia, Republika Srpska, condamnat în primă instanţă pentru masacrul de la Srebrenica şi asediul Sarajevo, a denunţat deja “miturile” privind strămutările de populaţii pe baze etnice.

“Sârbii, croaţii şi musulmanii formau un singur popor. Consideram că musulmanii făceau parte din poporul nostru, însă ei au dorit secesiunea”, a declarat Radovan Karadzic marţi, acuzându-i pe musulmani că i-au atacat pe sârbi. “Dorinţa noastră principală era ca musulmanii să rămână cu noi în cadrul Iugoslaviei”, a dat el asigurări.

Apărarea estimează că procesul în faţa TPIY a fost “inechitabil”. “Pentru noi, camera de apel trebuie să ordone un nou proces sau în orice caz ca verdictul să fie revizuit”, a pledat avocata Kate Gibson în faţa celor cinci judecători ai MTPI.

La rândul său, acuzarea a respins metodic fiecare dintre cele 50 de motive de apel prezentate de tabăra opusă. “Karadzic şi colaboratorii săi ştiau că vor fi obligaţi să verse râuri de sânge pentru a-şi construi un teritoriu pur etnic”, a declarat Katrina Gustafson, unul dintre procurori.

Citește și : Ucraina va adopta o lege privind sancţionarea dublei cetăţenii (Peter Szijjarto)

În verdictul său, TPIY considera că acuzatul, “vârf de lance al structurilor militare, politice şi guvernamentale” ale sârbilor din Bosnia, a încercat să divizeze ţara.

Karadzic, fost psihiatru, a fost declarat, în primă instanţă, vinovat de genocid pentru crimele comise la Srebrenica. Aproape 8.000 de bărbaţi şi băieţi musulmani au murit în iulie 1995 în acest masacru, cel mai sângeros din Europa după Al Doilea Război Mondial.

El asigură că a acţionat în acea perioadă pentru “a apăra pacea”. “Musulmanii care aveau contacte cu mine ştiau că sunt un om lipsit de orice prejudecată”, a dat el asigurări în timpul unei intervenţii angajate, amestecând gestica şi cuvintele.

După decesul, în timp ce era judecat, al fostului preşedinte sârb Slobodan Milosevic, Radovan Karadzic este cel mai înalt responsabil chemat să dea socoteală pentru acest război soldat cu peste 100.000 de morţi şi 2,2 milioane de refugiaţi, în 1992-1995. Potrivit judecătorilor de la TPIY, masacrul de la Srebrenica se înscria în cadrul unei “epurări etnice” planificate de un trio ce-i regrupa pe Karadzic, generalul Ratko Mladic şi Slobodan Milosevic.

Karadzic a mai fost condamnat pentru persecuţii, crime, violuri, tratamente inumane sau strămutări forţate, în special în timpul asediului Sarajevo, care a curmat viaţa a 10.000 de civili în 44 de luni, precum şi pentru lagăre de detenţie cu “condiţii de viaţă inumane”.

Însă el a fost achitat de unul din două capete de acuzare pentru genocid, din cauza lipsei de dovezi suficiente pentru a se afirma că o astfel de crimă fusese comisă şi în alte şapte municipalităţi ale Bosniei. Acuzarea, care contestă achitarea pentru acest cap de acuzare şi care a făcut la rândul său apel la verdictul primei instanţe, a cerut din nou marţi închisoare pe viaţă pentru Karadzic.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.