X

Fostul medic al lui Trump a fost ales în Camera Reprezentanţilor

Fostul medic al Casei Albe Ronny Jackson, cunoscut pentru faptul că a lăudat ‘sănătatea excelentă’ a lui Donald Trump, al cărui susţinător fervent a devenit, a fost ales marţi în Camera Reprezentanţilor a Congresului american, conform proiecţiilor posturilor CNN şi MSNBC, preluate de AFP, transmite şi agerpres.

Jackson, medic militar cu grad de amiral, a candidat în Texas pe locul lăsat vacant de un ales republican care s-a pensionat.

Citeşte şi: Donald Trump câştigă alegerile într-unul din cele mai disputate state

‘Nu mă voi înclina niciodată în faţa bandelor progresiste şi voi fi liderul conservator pe care îl meritaţi’, a scris Jackson pe Twitter, spunând că este ‘onorat’ că a fost ales.

Amiralul Ronny Jackson era deja medicul Casei Albe pe vremea preşedintelui Barack Obama.

Jackson avea o reputaţie controversată alimentată de probleme cu alcoolul şi de acuzaţii de prescriere excesivă de medicamente în cadrul armatei, dar şi la Casa Albă.

El s-a făcut remarcat prin conferinţe de presă neobişnuit de detaliate despre Donald Trump, în care a depăşit cadrul strict medical al misiunii sale.

Citeşte şi: Democraţii americani îşi păstrează controlul în Camera Reprezentanţilor

Jackson este cel care a lăudat ‘genele incredibile’ ale magnatului şi a apreciat că acesta va rămâne apt să-şi exercite funcţia ‘până la sfârşitul mandatului şi chiar până la sfârşitul unui alt mandat dacă va fi reales’.

Donald Trump a dorit să-l promoveze pe Jackson la conducerea Departamentului pentru Foştii Combatanţi, însă medicul a refuzat în cele din urmă postul în urma controversei iscate de profilul său.

Tags: alegeriCamera ReprezentantilorCasa AlbamedicRonny JacksonSUA
Categorii: Știrile zilei