X

Fostul ministru al apărării danez, INCULPAT pentru TRĂDARE

Procurorul general al Danemarcei îl va inculpa oficial pe fostul ministrul al apărării Claus Hjort Frederiksen sub acuzaţia de divulgare secrete de stat, a anunţat joi Ministerul Justiţiei într-un comunicat, potrivit Reuters şi agerpres.

Frederiksen, ministru al apărării între 2016 şi 2019, a afirmat în ianuarie că i se adusese acuzaţia preliminară de încălcare a unei secţiuni din codul penal care se referă la trădare, pentru divulgare de secrete de stat.

Citește și: Rusia pune sub semnul întrebării forţa europeană EUFOR-Althea din Bosnia şi Herţegovina – Black News

Deputaţii danezi urmează să ia în discuţie dacă îi vor ridica imunitatea parlamentară lui Frederiksen, membru al forului legislativ.

‘Sper sincer că opinia publică şi toţi membrii parlamentului pot afla acum detalii despre ce anume crede guvernul că am făcut şi care poate fi considerat trădare’, a declarat Frederiksen pentru agenţia daneză Ritzau.

Guvernul a negat orice implicare în acuzaţiile aduse de procuror.

Într-un comunicat din luna ianuarie, Frederiksen spunea că ‘nu ar fi putut visa niciodată să întreprindă ceva care ar putea dăuna Danemarcei sau intereselor Danemarcei’.

Procurorul general intenţionează să-l inculpe pe Frederiksen în baza secţiunii 109 a codului penal, rar invocată, în care pedeapsa maximă prevăzută este de 12 ani de închisoare.

Acuzaţiile exacte nu au fost făcute publice, dar Frederiksen a dat de înţeles presei locale că ele se bazează pe declaraţiile sale publice despre un acord secret de supraveghere între Danemarca şi Agenţia Naţională de Securitate (NSA) a Statelor Unite.

Citeşte şi: Berlinul evaluează anunţul Rusiei privind sancţiunile împotriva Gazprom Germania – Black News

Şeful serviciului de informaţii externe danez, Lars Findsen, a rămas în custodia autorităţilor după arestarea sa în decembrie într-un caz de divulgare de informaţii ‘înalt clasificate’.

Cele două cazuri au scos la iveală un scandal în domeniilor informaţiilor care a tulburat Danemarca, inclusiv prin dezvăluirea despre cum NSA a folosit date daneze pentru a spiona oficiali de rang înalt din ţări vecine.

Tags: Agenţia Naţionala de Securitate (NSA)Claus Hjort FrederiksendanemarcaLars FindsenSUA
Categorii: Externe