Fostul ministru danez al apărării Claus Hjort Frederiksen, vizat de acuzaţii de divulgare de secrete de stat

Publicat:

Fostul ministru danez al apărării Claus Hjort Frederiksen a anunţat vineri că se confruntă cu acuzaţii de divulgare de secrete de stat, relatează dpa, potrivit agerpres.

Fostul ministru a anunţat acest lucru într-un comunicat vineri, potrivit mai multor relatări media despre partidul său liberal conservator Venstre.


Citește și : Regina Margrethe a II-a, forţa liniştită a Danemarcei

El a confirmat că acuzaţiile împotriva sa sunt în baza secţiunii penale 109, care se aplică în cazul depăşirii limitelor libertăţii de expresie, a scris el în comunicat. În acel prilej el ar fi vorbit în calitate de membru al parlamentului despre o chestiune politică şi a precizat acum că nu are nimic de adăugat.

Politicianul conservator nu a menţionat cu exactitate despre ce informaţie confidenţială este vorba.

Secţiunea 109 vizează dezvăluirea sau transmiterea de secrete de stat, dar este utilizată rareori în Danemarca. Totuşi, recent, aceasta a jucat un rol în suspendarea şefului serviciului de informaţii de militare danez FE, Lars Findsen. Acesta se află în prezent în detenţie, dar este neclar care este culpa de care s-a făcut vinovat.

Citește și : Premierul suedez intră în izolare după un test pozitiv

Mai multe media daneze au relatat totuşi joi că avocaţii au ajuns la concluzia că Frederiksen ar putea fi de asemenea pus sub acuzare într-un caz privind cooperarea în materie de supraveghere între Danemarca şi Agenţia Naţională de Securitate (NSA) a SUA.

Frederiksen, care a fost ministru al apărării între 2016 şi 2019, a confirmat această cooperare în mai multe rânduri, notează dpa.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.