X

Fostul ministru de interne francez a fost ELIBERAT din închisoare

Fostul ministru de interne francez Claude Guéant, a cărui încarcerare pentru nerespectarea obligaţiilor de plată legate de o condamnare a constituit o premieră în Franţa, a părăsit miercuri închisoarea Santé din Paris, a indicat avocatul său pentru AFP, transmite agerpres.

Guéant, în vârstă de 77 de ani, fosta mână dreaptă a preşedintelui Nicolas Sarkozy, a ieşit în mare discreţie din închisoare puţin după ora locală 08:30 (07:30 GMT), la bordul unui automobil cu geamuri fumurii, au constatat jurnaliştii agenţiei.

Citeşte şi: Lord Ashcroft: Comportamentul lui Carrie îl împiedică pe premier să conducă Marea Britanie – Black News

El fusese plasat în detenţie la 13 decembrie pentru neachitarea la termen a amenzii şi despăgubirilor la care fusese condamnat în 2017 într-un dosar legat de prime în bani la Ministerul de Interne.

Fostul secretar general al preşedinţiei franceze în mandatul lui Sarkozy a beneficiat luni de măsura de eliberare condiţionată, după ce, potrivit avocatului său, şi-a ‘plătit integral’ datoria către Trezorerie prin împrumuturi acordate de apropiaţi, şi având în vedere că, în închisoare, starea de sănătate i s-a degradat.

La 21 ianuarie, fostul ministru a mai fost condamnat în absenţă la un an de închisoare pentru favoritism, dintre care opt luni cu executare, într-un alt proces, supranumit al sondajelor de la Elysée.

Aplicarea sentinţei este însă suspendată până la judecarea apelului.

Artizan al campaniei victorioase a lui Nicolas Sarkozy în 2007, Claude Guéant a devenit ulterior secretar general la Elysée, unde a exercitat o influenţă covârşitoare pe culoarele executivului.

Citeşte şi: Pfizer se așteaptă ca vânzările pentru 2022 ale vaccinului și pastilei Paxlovid să depășească 54 de miliarde de dolari – Black News

Altădată temut şi respectat, Guéant, fost prefect şi director al poliţiei naţionale, întruchipează astăzi afacerile suspecte legate de mandatul lui Nicolas Sarkozy (2007-2012).

Claude Guéant mai este inculpat într-un dosar vizând presupusa finanţare de către regimul libian a campaniei lui Sarkozy din 2007 şi urmează să fie judecat în februarie pentru ‘finanţarea ilegală’ a campaniei sale legislative din 2012. 

Tags: Claude Guéantfrantaînchisoarea SantéNicolas Sarkozyparis
Categorii: Diaspora